Obiceiuri, tradiții și superstiții la înmormântare

Înmormântarea ocupă un loc central în viața spirituală și culturală a creștinilor ortodocși români. Rânduiala înmormântării nu este doar un ritual religios, ci și un complex de datini, obiceiuri și superstiții transmise din generație în generație. De la priveghi și până la pomenirile de după înmormântare, fiecare element are o semnificație aparte, întărită de credința în viața veșnică și în comuniunea sfinților. În acest articol, vom explora semnificația religioasă, tradițiile specifice, precum și superstițiile adânc înrădăcinate în cultura populară românească.

Semnificația înmormântării în credința ortodoxă

Moartea ca trecere spre viața veșnică

În Ortodoxie, moartea este percepută ca un prag al trecerii spre viața veșnică, o mutare la Domnul. Credincioșii își manifestă astfel convingerea că sufletul trece într-o altă stare de existență și că moartea trupului nu este sfârșitul absolut. Slujba de înmormântare devine un prilej de rugăciune, de mijlocire pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletului celui plecat dintre noi.

Slujba ca manifestare a iubirii și speranței

Slujba înmormântării în Biserica Ortodoxă este o împletire de rugăciuni, cântări și lecturi biblice care subliniază nădejdea în Înviere și iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Aceste momente liturgice îi ajută pe cei apropiați să-și aline durerea, având în același timp conștiința că sufletul răposatului continuă să existe și să aștepte Învierea de obște.


Tradiții și ritualuri de la priveghi la slujba înmormântării

Priveghiul

  • Durată și rost: Priveghiul are loc în seara (sau serile) dinaintea înmormântării. În unele zone din România, priveghiul se poate ține chiar două sau trei nopți. Scopul priveghiului este de a însoți trupul celui adormit, de a-l veghea în rugăciune și reculegere.
  • Lumânările și candela: În timpul priveghiului, se aprind lumânări și candele în jurul sicriului, simbolizând lumina lui Hristos care călăuzește sufletul spre împărăția cerurilor.

Spălarea și îmbrăcarea trupului

  • Curățirea trupului: În unele regiuni, înainte de a fi așezat în sicriu, trupul este spălat cu apă curată și uneori cu vin sau cu infuzie de plante aromate. Această practică simbolizează atât curățirea spirituală, cât și respectul pentru cel răposat.
  • Îmbrăcarea: De obicei, mortul este îmbrăcat în haine noi, curate și decente, uneori în cămașa de in sau straie tradiționale, dacă familia dorește să respecte o anumită datină locală.

Slujba propriu-zisă la biserică

  • Citirea Psaltirii: În timpul priveghiului, în unele locuri, se citește Psaltirea, rugăciune specială pentru odihna sufletului.
  • Slujba de la biserică: Preotul oficiază slujba specială de înmormântare, ce cuprinde rugăciuni pentru iertarea păcatelor, lecturi din Sfânta Scriptură și cântări bisericești precum „Cu sfinții odihnește”.
  • Împărțirea colivei: La finalul slujbei, coliva, simbolul credinței în înviere, este binecuvântată și împărțită celor prezenți.

Procesiunea la cimitir

  • Drumul spre cimitir: Cortegiul funerar se îndreaptă spre cimitir, uneori însoțit de cântări religioase. Se crede că sufletul însoțește trupul până la locul de veci.
  • Îngroparea: Trupul este așezat în mormânt, iar preotul toarnă peste sicriu vin și untdelemn, simbolizând curățirea și ungerea ca pregătire pentru Înviere.

Datini și obiceiuri înainte și după înmormântare

Pomenile și ritualurile de pomenire

  • Pomenirea imediată: După înmormântare, familia organizează „pomana”, o masă la care participă toți cei care au fost la slujbă. Este un semn de comuniune și mulțumire pentru cei ce s-au rugat pentru cel adormit.
  • Coliva și colacul: Sunt elemente centrale la orice pomană. Coliva reprezintă grâul nou care, asemenea trupului, moare pentru a rodi. Colacul simbolizează trupul lui Hristos și comuniunea în credință.
  • Pomenirea la 3, 9 și 40 de zile: În tradiția ortodoxă, sufletul trece prin anumite „vămi” (etape) după moarte. De aceea se fac pomeniri speciale la 3, 9 și 40 de zile, precum și la jumătate de an și la un an de la moarte.

Postul și milosteniile

  • Post și rugăciune: În unele zone, familia celui adormit postește pentru o anumită perioadă, în speranța că rugăciunile lor vor ajuta sufletul răposatului.
  • Milostenii: Adesea, la pomeniri se oferă haine, vase sau alte obiecte de uz casnic, în amintirea celui trecut la Domnul și ca semn al milosteniei.

Superstiții populare la români despre moarte și înmormântare

Pe lângă rânduielile bisericești, există numeroase credințe populare și superstiții străvechi care pot varia de la o regiune la alta:

  1. Deschiderea ferestrelor: Se spune că, imediat după ce cineva își dă ultima suflare, ferestrele trebuie deschise pentru ca sufletul să iasă din casă.
  2. Oglinzile acoperite: În unele zone, oglinzile sunt acoperite cu un material textil ca să nu se reflecte moartea în casă.
  3. Purtarea unei haine negre: Poate fi considerată nu doar semn de doliu, ci și protecție împotriva influențelor negative.
  4. Să nu se măture casa imediat: Se spune că mătura ar putea „scoate” sufletul sau îl poate deranja.
  5. Evitatul trecerii pe sub sicriu: În popor există credința că trecerea pe sub sicriu atrage necazuri sau chiar moarte.
  6. Lumânarea care se stinge: Dacă lumânarea din mâna răposatului sau de la căpătâiul acestuia se stinge înainte să fie închis sicriul, se crede că sufletul nu a avut parte de liniște.

Înmormântarea în tradiția ortodoxă românească îmbină rânduiala bisericească, semnificațiile profunde ale credinței în Înviere și elementele de cultură populară, pline de simboluri și superstiții. Aceste obiceiuri reflectă respectul și grija față de cei trecuți la Domnul, precum și o viziune vie asupra morții ca prag spre viața veșnică. De la priveghi și până la pomenile repetate, fiecare moment devine un act de comuniune cu sufletul celui adormit și o rugăciune neîncetată pentru odihna lui.