Momentul de răscruce al vieții în care sufletul se desparte de trup este în mod cert încărcat cu durere profundă nu doar pentru cei care rămân în urmă precum cei dragi ci și pentru persoana care își încheie parcursul lumesc. Două dintre pasajele rostite în cadrul slujbei de înmormântare descriu exact aceste clipe nemaîntâlnite de firea omenească până atunci :”Vai câtă durere simte sufletul când se desparte de trup.”
Cu siguranță, așa cum biserica ne învață, veșnicia este de necuprins, iar numai Dumnezeu și îngerul păzitor care-i este călăuză sufletului nu doar pe parcursul vieții ci și în clipa morții, știu ce se întâmplă atunci.
Sufletul „ia contact” cu cei îndurerați?
Cu siguranța atunci când cineva drag pleacă spre odihna veșnică, cei rămași în urmă poartă o suferință de cele mai multe ori atât de împovărătoare. Dorința de a continua cumva legătura cu cel drag trecut la Domnul îi poate determina să caute și chiar să ceară diverse „semne” din partea celui pe care nu îl mai pot atinge aici pe pământ. Pe acest fond există și numeroase convingeri din popor, nevalidate însă și de învățăturile bisericești. Printre acestea se numără tradițiile legate de lăsarea unui pahar cu apă pe pervazul geamului tocmai pentru ca sufletul să se întoarcă zilnic pentru a bea apă;în unele zone ale țării, sunt gătite zilnic special pentru cei trecuți la Domnul, turte care să fie așezate alături de apă lângă geam, tocmai pentru ca și din acestea sufletul „să consume”.
Toate acestea se dovedesc însă a nu avea legătură cu actul morții conform legii creștinești. Biserica ne învață în schimb, că relația cu cei plecați dintre noi se continua în timpul Sfintei Liturghii atunci când părticelele sunt pregătite pentru Sfânta Împărtășanie.
Atunci „ne întâlnim” cu cei plecați spre frumusețile Raiului și ne putem totodată ruga cu ardoare pentru ca Dumnezeu