Cum ne ajută milostenia?

0

Milostenia sau mila este o formă a iubirii pe care, în zilele noastre, fiecare o exprimă așa cum crede de cuviință. Menționată de către Hristos în numeroase pasaje biblice, mila este sentimentul de aplecare asupra sufletului aproapelui și are reverberații atât asupra celui care săvârșește mila, cât și asupra celui căruia i se arată mila.

Exprimarea acesteia se face fizic sau sufletește. 

Milostenia materială este la îndemâna tuturor

În zilele noastre avem posibilități infinite de a ne arăta mila fizic în fiecare moment.

 Actul de a ajuta un om aflat în nevoie la colțul străzii, printr-o bucată de pâine și un “Doamne ajută!”, să oferim haine celor care au trebuință, să găzduim pe cei care au nevoie când sunt la drum reprezintă câteva exemple ale milei fizice.

Fiecare gest de acest fel ne ajută atât pe noi care îl facem, pentru că a face un bine este “a ne iubi aproapele”, cât și pe cel pentru care îl primește. Este o expresie a iubirii, de care nu suntem uneori conștienți pentru ca îndeplinim automat actul milosteniei fiindcă “așa este bine”.

Practicând acest gest, fără a aștepta nicio răsplată materială în schimb, ne ajută să ne șlefuim sufletul și mintea gest cu gest. Căci faptele noastre bune sunt cele care ne definesc și care ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu. 

Pomenile

O alta formă a milosteniei creștine o reprezinta și pomenile, care au scopul de oferi de mâncare celor nevoiași, iar ca dorință intrinsecă de a-i ușura suferințele celui decedat.

De-a lungul timpului, acest obicei s-a modificat, uneori devenind ceva formal, pierzându-și adeseori din valoarea spirituală și transformându-se în adevărate ospețe care nu mai au legătură prea mare cu virtutea cumpătării.

Milostenia spirituala pornește de la o rugăciune

Rugăciune

Exprimarea milei la nivel sufletesc își găsește cea mai ușoară și mai la îndemână posibilitate de a o exersa: prin rugăciune.

Rugându-ne la Dumnezeu pentru cineva, pentru a-l ajuta cum este mai potrivit cu voia lui Dumnezeu, este forma cea mai frumoasă și mai curată a milei. P

rin acest gest,este evident că nu se așteaptă nicio răsplată pentru propriul suflet, ci doar facem un bine pentru aproapele nostru. 

Este la îndemâna noastra să ne exersam mila, în forma ei fizica sau sufletească, în orice moment al zilei. Condiția de bază a acesteia este să nu așteptăm nimic în schimb.

 

Distribuie