Astăzi, pe 9 martie, în inima tradițiilor populare românești, se sărbătorește Mucenicii, o zi veche plină de obiceiuri și superstiții. Numită în fel și chip, ca Mucenicii, Macinicii, Mosii de Martisor, Sfintisorii sau Sambra plugului, această zi are o încărcătură specială în cultura noastră. E ca și cum ne-am întoarce în timp, la rădăcinile noastre, să simțim cum strămoșii noștri își făceau loc în viața de zi cu zi.
Traditia spune că „Mucenicii”, sau cum îi mai zic unii, „Sfintisorii”, e mai mult decât o simplă zi în calendar.
E ziua când se întâmplă lucruri mari!
Mucenicii, cunoscuți și sub numele de Sfintișorii, reprezintă una dintre cele mai îndrăgite și pitorești tradiții din calendarul popular românesc, sărbătorită în fiecare an pe data de 9 martie. Această zi, încărcată de simbolism și tradiție, se remarcă prin obiceiuri specifice și un farmec aparte care unește comunitățile din toate colțurile țării.
În esență, sărbătoarea Muceniciului este dedicată memoriei celor 40 de sfinți mucenici, care, conform tradiției creștine, au fost martirizați în secolul al IV-lea. Însă, pe lângă aspectul religios, această zi a căpătat o serie de semnificații și obiceiuri populare care variază de la o regiune la alta.
Una dintre tradițiile cele mai răspândite este prepararea și consumul mucenicilor – niște copturi specifice, realizate din aluat de pâine sau foietaj, modelate în diferite forme, simbolizând trupurile sfinților. În funcție de regiune, Mucenicii pot avea forma cifrei opt, simbolizând infinitul și renașterea, sau pot fi modelate ca figuri umane, albine, porumbei. În unele părți ale țării, mucenicii sunt fierți în apă cu zahăr și miere, îmbogățiți cu nuci și scorțișoară, în timp ce în alte regiuni sunt copti și glazurați.
Aceste preparate nu sunt doar un deliciu culinar, ci și un simbol al recunoștinței și respectului față de strămoși și tradițiile ancestrale. Se spune că oferind mucenici, oamenii își arată respectul și aduc un omagiu memoriei sfinților mucenici. În plus, prepararea și împărțirea acestor copturi are și o semnificație de partajare și comuniune în cadrul comunității.
Pe lângă aspectul culinar, sărbătoarea Muceniciilor este însoțită de diverse alte obiceiuri și superstiții. De exemplu, există credința că prin respectarea acestei zile, oamenii se vor bucura de sănătate și vor fi protejați de boli și necazuri pe parcursul întregului an.
Se spune că în unele părți ale țării „Babele”, alea capricioase, mai rămân pe la noi trei zile.
„Babele” reprezintă unul dintre cele mai pitorești și îndrăgite obiceiuri din calendarul popular românesc, fiind parte integrantă a tradițiilor de început de primăvară. Această perioadă, care debutează la începutul lui martie, este înconjurată de o mulțime de superstiții, obiceiuri și credințe populare, reflectând un amestec fascinant între tradiții ancestrale și elemente de natură mai modernă.
Tradiția „Babelor” se bazează pe credința că fiecare persoană are o „Babă”, adică o zi specifică în primele zile ale lunii martie, care se presupune că va determina cum îi va merge în restul anului. Se spune că vremea din ziua respectivă, fie ea însorită sau ploioasă, frumoasă sau urâtă, va prevesti norocul sau ghinionul persoanei respective pentru întregul an.
Conform obiceiului, persoanele își aleg o zi între 1 și 9 martie, numită „Ziua Babei”. Acest lucru se face, de obicei, prin tragere la sorți sau printr-o alegere personală. Se crede că dacă în acea zi vremea este frumoasă și senină, anul va fi plin de succes și bucurii. Dimpotrivă, dacă vremea este nefavorabilă, anul va fi marcat de dificultăți și necazuri.
„Babele” sunt, de asemenea, legate de alte tradiții și superstiții. De exemplu, în unele regiuni, oamenii obișnuiesc să ofere mici daruri sau să facă fapte bune în această perioadă, pentru a atrage norocul și a alunga spiritele rele. Tot în această perioadă, multe femei obișnuiesc să facă curățenie generală în case, un obicei care simbolizează alungarea iernii și a răului acumulat pe parcursul acesteia.
Obiceiul „Babelor” se încadrează într-un cadru mai larg de sărbători și tradiții de primăvară, fiind strâns legat de alte sărbători ca Mărțișorul și Mucenicii. Toate acestea reflectă legătura profundă a poporului român cu ciclurile naturii și cu tradițiile strămoșești, exprimând speranța în reînnoirea vieții și bucuria venirii primăverii.
Dar, în majoritatea locurilor, oamenii cred că azi încep „Zilele Mosilor”.
E ca și cum Babele ne-ar lăsa în pace și ar veni Mosii să ne aducă vreme bună!
„Zilele Moșilor”, sărbătorite în continuarea perioadei tradiționale a „Babelor”, reprezintă o altă fațetă importantă a calendarului popular românesc, cu semnificații profund înrădăcinate în cultura și spiritualitatea românească. Aceste zile, care urmează imediat după cele ale Babelor, aduc cu ele un set nou de credințe și obiceiuri, marcând astfel o continuare a celebrării primăverii și a reînnoirii naturale.
Conform tradiției, „Zilele Moșilor” încep imediat după încheierea celor nouă zile dedicate Babelor. În timp ce „Babele” sunt asociate adesea cu capriciile vremii și cu ghinionul, „Zilele Moșilor” sunt considerate a fi mai favorabile și mai blânde. Se spune că aceste zile sunt mai calde și mai senine, reflectând bunele intenții și sufletul generos al moșilor, care sunt văzuți ca fiind protectoare și binevoitoare.
Superstiția populară spune că „Zilele Moșilor” sunt zile în care vremea începe să se îmbunătățească, aducând cu ea primele semne ale primăverii adevărate. În această perioadă, oamenii se bucură de soare și de zilele mai lungi, privind cu optimism spre viitor și la lucrările agricole care urmează să înceapă.
Pe lângă semnificația lor meteorologică și agricolă, „Zilele Moșilor” au și o latură spirituală importantă.
În unele comunități, aceste zile sunt văzute ca un moment de aducere-aminte și respect față de strămoșii și înaintașii comunității. În această perioadă, este obișnuit să se păstreze un moment de reculegere și se aduc ofrande în memoria celor dispăruți. Acesta este un semn de respect și recunoștință pentru înțelepciunea și sacrificiile lor.
În contextul mai larg al tradițiilor de primăvară, „Zilele Moșilor” se împletesc armonios cu celelalte sărbători ale sezonului. Mărțișorul și Mucenicii, creează un mozaic de obiceiuri și practici care reflectă bogăția și diversitatea patrimoniului cultural românesc.
Și uite că lumea spune că Zilele Mosilor sunt mai calde, mai bune, parcă ar fi sufletul bunicilor noștri. Mai zic unii că mucenicii, ăia pe care-i fac femeile azi, sunt spiritele strămoșilor noștri de demult. Femeile, ca să le fie de bine, fac tot felul de preparate și le dau de pomană, să ajungă și la cei nevoiași. Și nu sunt niște preparate oricum, ci numite mucenici, macinici, brandusi, bradosi sau sfinti. Fiecare loc are felul lui de a-i face, unii sunt ca un opt, alții ca o albina, porumbel sau chiar de om.
Dar asta nu e tot!
În ziua asta, oamenii mai aprind și „Focul Sfintilor”.
„Focul Sfintilor” este o tradiție profund înrădăcinată în cultura românească. Acesta este un element central al sărbătorii Muceniciilor, pe data de 9 martie. Acest ritual reprezintă o adevărată punte între trecut și prezent, între lumea noastră și cea a strămoșilor.
În ziua de 9 martie, „Focul Sfintilor” e aprins în multe sate și orașe din România. Oamenii văd acest foc ca pe un simbol al soarelui pe pământ. Este un fel de magie care aduce caldura și lumina în lume. Se spune că acest foc are puterea să ardă anotimpul vechi, să alunge iarna și să pregătească venirea primăverii, aducătoare de viață și speranță.
Copiii, plini de bucurie și neliniște, obișnuiesc să sară peste aceste focuri. E un obicei vechi, care se crede că-i protejează de boli și de ghinion. Femeile, grijulii și pline de respect pentru tradiție, presară cenusa din jurul focului în formă de cerc în jurul gospodăriei. Așa cred ele că protejează casa și familia de tot felul de primejdii, inclusiv de serpi.
Bărbații, cei care se îngrijesc de foc, încearcă să întrețină flăcările cât mai mult timp. Pentru ei, e ca și cum ar reuși să-i încălzească pe cei 40 de Mucenici, eroii legendari ai acestei zile. Ei cred că prin aceste flăcări aduc un omagiu strămoșilor și tradițiilor, menținând vie flacăra culturii și a identității românești.
Ăsta e un simbol mare, ca și cum ar aduce soarele pe pământ.
Copiii sar peste el ca să nu-i prindă bolile, iar femeile presară cenușă în jurul casei ca să nu vină șerpii. Bărbații, să le fie de bine, încearcă să țină focul aprins cât mai mult, să încălzească pe cei 40 de Mucenici.
Și, dacă tot e ziua Mucenicilor, oamenii mai au și treaba cu stupii. Ies cu ei afară, îi curăță bine și iau mierea, să facă din ea leacuri babesti și să-și îndulcească țuica. Da, și țuica o ung pe stupi, ca să crească roiul.
Conform traditiei populare, aceasta sarbatoare se mai numeste si Mucenicii, Macinicii, Mosii de Martisor, Sfintisorii sau Sambra plugului. Sambra plugului reprezentă inceputul noului an agricol.
Nu-i de mirare că azi, pe 9 martie, e și ziua când se începe treaba la câmp.
E „ziua plugului”! Acum fiecare iese cu plugul în fața casei, să arate că e gata de primăvară și de munca în câmp.
„Ziua Plugului”, sărbătorită pe 9 martie în cadrul tradițiilor legate de Mucenici, reprezintă un moment emblematic în cultura rurală românească. Această zi marchează începutul unui nou ciclu agricol și renașterea speranțelor legate de recolta care va veni.
Conform obiceiurilor, în „Ziua Plugului”, agricultorii scoță plugurile în fața caselor lor. Acesta e un gest simbolic ce vizează pregătirea și binecuvântarea uneltelor de lucru pentru noul an agricol. Aceasta este pregătirea fizică cu o ceremonie plină de semnificații, unde plugul devine un simbol al muncii, fertilității și prosperității.
În această zi, se adună întreaga comunitate pentru a marca acest moment important. Este un prilej de sărbătoare, în care oamenii își exprimă recunoștința și speranța că pământul le va oferi roade bogate. Totodată, „Ziua Plugului” reprezintă un moment de comuniune și de reînnoire a legăturilor sociale. Acum bătrânii satului împărtășesc din înțelepciunea și experiența lor celor mai tineri.
Pe lângă aspectul spiritual și comunitar, „Ziua Plugului” are și o componentă practică.
Agricultorii profită de această zi pentru a-și verifica și repara uneltele de lucru. Astfel asigurându-se că sunt pregătiți pentru munca din câmpurile care se vor trezi curând la viață cu venirea primăverii. De asemenea, în unele zone, acest moment este folosit pentru a finaliza sau a încheia „întovărășirile”. Adică acordurile de colaborare între agricultori pentru lucrul la câmp.
Se termină și întâlnirile pentru muncițe, toți știind acum cu cine se însoțesc la treabă. Și cum altfel să pecetluiască asta decât cu o petrecere de pomină?
Această sărbătoare este și un omagiu adus muncii agricole și recunoașterea importanței acesteia în susținerea comunităților rurale. Prin „Ziua Plugului”, tradițiile și valorile strămoșești sunt păstrate vii, fiind transmise din generație în generație. Astfel legătura profundă dintre om, pământ și ciclurile naturii este menținută vie!
Și nu uitați, oameni buni, superstițiile spun că astăzi toți cei fără nume de sfinți își serbează onomastica.
Mai zic unii că tot ce semănați azi va rodi de 40 de ori mai mult. Dar, vai și amar, cine nu ține de sărbătoare, zice lumea, că o să bolească 40 de zile!