Vitraliul este o tehnică decorativă, alcătuită din bucățele de sticlă cât mai colorată, dispuse simetric sau asimetric, legate între ele prin rețele de plumb și prinse prin tije metalice de cadrul ușii sau ferestrei. Găsim vitralii montate în lemnul ușilor, atât la exteriorul, cât și la interiorul acestora.
Când și cum au apărut vitraliile
Începuturile folosirii tehnicii vitraliilor se pierd în istorie. Cel mai probabil, aceasta derivă din fabricarea bijuteriilor și mozaicurilor. Vitraliile, în forma pe care noi o cunoaștem astăzi, au apărut o dată cu construirea bisericilor, prin secolul al X-lea. Se putea afirma astfel că “lucrurile frumoase ridică omul mai aproape de Dumnezeu”, conform declarației abatelui Suger, de la Mănăstirea St.Denis. Tehnica vitraliului se păstrează și în zilele noastre cam în aceleași linii cu cele de la început.
Stilul gotic este cel care a introdus folosirea vitraliului în construcția bisericilor. Magnitudinea vitraliilor folosite în această perioadă au impresionat, fiind un element nemaiîntâlnit până atunci în construcții.
În Renaștere, vitraliul a fost reprezentant doar prin prezența sticlei pictate. Scopul și simbolistica inițială a acestei tehnici au fost puse în plan secund, vitraliul devenind un accesoriu la modă pentru a decora casele la interior, clădirile publice sau bisericile.
În zilele noastre, acestea sunt folosite din ce în ce mai des, deoarece pe lângă frumusețea aparte pe care o imprima locului în care sunt folosite, dau și senzația de spațialitate ca urmare a luminii care pătrunde nestingherită prin materialul din sticlă.
Cel mai mult găsim vitralii în lăcașurile de cult, unde sunt reprezentate scene biblice, sfinți și simboluri creștine. Pe lângă acestea, mai găsim vitraliile care decorează spații publice, muzee sau locuințe în care găsim predominant vitralii cu peisaje din natură, cu flori, abstracte, cu simboluri matematice și lista poate continua în funcție de imaginația creatorului acestor opere.