Mănăstirea Cocoș este un important monument istoric și spiritual al poporului român.
Istoria înființării Mănăstirii Cocoș este învăluită în mister divin.
Conform Pr. Ioanichie Bălan, autorul „Vetre de sihastrie românească”, pe locul mănăstirii a existat un schit de sihaștri în jurul anului 1679. Totul a început în anul 1833, când trei călugări moldoveni, sau întors de la Muntele Athos. Cu gândul de a merge către Mănăstirea Neamț, ei au decis să oprească în Dobrogea. În timpul nopții, fiecare dintre ei a avut un vis misterios și identic. În acest vis, un cocoș le-a dat misiunea de a construi o mănăstire exact pe locul în care se aflau. Ei au văzut în aceasta apariție un semn divin. Având în vedere că simbolul cocoșului le-a apărut și Apostolului Petru, călugării au decis construirea acestei mănăstiri.
Prima structură, finalizată în acel an, a fost realizată din materiale simplu de obținut: nuiele și chirpici. Din păcate, condițiile meteorologice din Dobrogea nu au fost prietenoase, iar aceasta a fost erodată rapid. Cu toate acestea, pe aceleași temelii, s-a construit ulterior o a doua biserică în 1853, ridicată integral din pământ. În cele din urmă, pe aceeași fundație, a fost ridicată o a treia construcție care rezistă și în prezent. Odată finalizată, aceasta a fost împodobită cu opere de artă ale unui pictor renumit la acea vreme, Francisco de Biasse.
Primul stareț al mănăstirii a fost Ieromonahul Visarion.
Acesta a fost avansat la rangul de arhimandrit de către Arhiepiscopul Tulcei, Panaret. El a avut și un rol semnificativ în cultura românească, contribuind la tipărirea primei traduceri în limba română a lucrării „Descrierii Moldovei”. Un monument din curtea mănăstirii menționează contribuția lui Visarion la spiritualitatea românească din Dobrogea, evidențiind fundarea acestei mănăstiri în 1833.
Înregistrările documentare confirmă existența Mănăstirii Cocoș în 1841. Aceasta funcționa și înainte de această dată cu permisiunea autorităților locale musulmane. Primul lăcaș de cult al mănăstirii a fost construit din nuiele și lipit cu pământ, având hramul „Intrarea în biserică”. Biserica a suferit reparații în 1846 și a rămas în picioare până în 1910.
În 1850, mănăstirea avea o comunitate de 30 de călugări
Dispunea de terenuri agricole, locuri de vie, și un număr semnificativ de animale. Activitățile agricole erau susținute de 30 de muncitori. Un eveniment notabil a fost construirea unei noi biserici din caramidă și piatră în 1853, datorită generozității lui Nicolae Hagi Ghiță Poenaru. Sub păstorirea starețului Daniil, mănăstirea a văzut ridicarea unei clopotnițe și a unor chilii în stil oriental, toate declarate monument istoric în 1959.
În perioada 1905 – 1910, s-au realizat numeroase lucrări de construcție, inclusiv clădiri pentru bucătărie, trapeza și un paraclis. Pisania Paraclisului menționează legătura dintre această construcție și domnia regelui Carol I al României. O nouă biserică, proiectată de arhitectul Toma Dobrescu, a fost terminată în 1913 și pictată în stil neobizantin de pictorul italian Francisco de Biasse.
Se pare că în 1914, mănăstirea era o adevărată comunitate, cu 86 de călugări și alte clădiri adiționale construite în perioada următoare. Însă evenimente precum cutremurul din 1940 și incendiul din 1946 au provocat daune foarte mari, necesitând restaurări extinse în anii următori.
În perioada modernă, mănăstirea a beneficiat de modernizări, cum ar fi introducerea luminii electrice. De-a lungul anilor, Mănăstirea Cocoș a rămas un simbol al persistenței și al rezistenței spirituale românești în Dobrogea, având o istorie bogată și o moștenire culturală de neegalat.
La Mănăstirea Cocoș, se păstrează cu mândrie o placă destinată realizării xilogravurilor, precum și literele străvechi.
„Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-ne pocăinţa neştirbită și inima îndurerată ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine ne vom înstrăina de tot binele. Dă-ne aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în noi închipuirea icoanei Tale.”
Există o legendă conform căreia Mănăstirea Cocoș, în combinație cu cripta de la Niculițel situată la doar 4 kilometri distanță, Mănăstirea Saon și Mănăstirea Celic Dere formează o cruce perfect simetrică. Această cruce este asemănătoare cu cea descoperită la intersecția drumurilor. Acolo au fost găsite rămășițele celor patru martiri creștini: Zotic, Attal, Kamasie și Filip. Aceștia au fost martirizați în anul 303, iar moaștele lor sacre au fost ulterior transferate la Mănăstirea Cocoș. Această mănăstire este atat un loc de închinare, cat și un memento al sacrificiului și devotamentului celor care au trăit înaintea noastră. Este un important monument istoric și spiritual!