Mănăstirea Celic Dere, așezată pe meleagurile pitorești ale Dobrogei, între satele Poșta și Telita, în localitatea Frecăței, este o oază de spiritualitate și istorie. 
La aproximativ 30 km de municipiul Tulcea, această mănăstire de maici, edificată în mijlocul secolului al XIX-lea, se distinge prin armonia arhitecturală și valorile pe care le adăpostește.
Complexul monahal se remarcă prin aspectul său rustic, similar unui sat, cu clădiri răsfirate ce compun un peisaj autentic. Printre acestea, casa stareței și muzeul de artă ecleziastică atrag atenția vizitatorilor. Acestea sunt unele dintre puținele exemple de construcții etajate din România. Proiectate de arhitectul Toma Dobrescu, edificiile reflectă stiluri arhitecturale specifice începutului secolului 20.
În inima mănăstirii, biserica, împărțită într-o secțiune de iarnă situată la demisol și una de vară la parter, este locul unde credința și arta se întâlnesc.
Muzeul mănăstirii.
Odată atelier de pictură religioasă și de țesut covoare, păstrează un tezaur impresionant de obiecte de cult, inclusiv o colecție de 43 de cărți bisericești tipărite între anii 1643 și 1843. Una din ele, Biblia de la București, datând din anul 1688, se evidențiază ca fiind piesa centrală a colecției.
Colecția muzeală a acestei mănăstiri se compune din patru corpuri de clădiri, edificate în anii 1911, 1925 și 1998, fiecare având propria sa poveste și contribuție la patrimoniul cultural românesc.
Muzeul mănăstirii este o adevărată comoară pentru iubitorii de istorie și artă creștină, găzduind peste 20 de volume de carte veche, care sunt martori ai trăirilor și învățăturilor de altădată. Aceste cărți, unele dintre ele fiind rarități bibliografice, oferă vizitatorilor o fereastră către spiritualitatea și erudiția trecutului. În plus, muzeul adăpostește două veșminte liturgice. Fiecare cu povestea și simbolistica sa, îmbogățește colecția prin frumusețea și finețea materialelor și a broderiilor.
Icoanele și tablourile.
Prezente în colecție, acestea sunt expresia vie a tradiției ortodoxe în arta sacră, fiecare lucrare fiind o reflectare a talentului și a devoțiunii artiștilor care le-au creat. Tâmpla, cu rolul său atât în cadrul liturgic, cât și ca piesă de artă, completează acest ansamblu muzeal. Astfel este subliniată legătura strânsă între credință și expresia artistică.
Acest muzeu nu este doar un spațiu de expunere a obiectelor de cult, ci și un loc în care istoria și spiritualitatea se întâlnesc. Astfel oferă o experiență unică celor care îi trec pragul. Mănăstirea Celic-Dere, prin muzeul său, își asumă rolul de păstrător și transmițător al patrimoniului ortodox, contribuind astfel la educarea și inspirarea generațiilor actuale și viitoare.
Vizitarea muzeului mănăstirii oferă o lecție vie despre cum obiectele de cult și arta religioasă îmbină frumusețea cu spiritualitatea. Fiecare articol expus are capacitatea de a inspira și de a transmite mesaje profunde. Acestea trec dincolo de estetica vizuală, atingându-le pe cele duhovnicești. Acest muzeu este așadar, un punct esențial pe harta culturală a României. Este un loc unde trecutul dialoghează cu prezentul în limbajul universal al artei și credinței!
O moară de vânt străveche.
Așezată în curtea mănăstirii, fiind considerată monument de arhitectură, completează tabloul acestui sanctuar spiritual. Descoperirile arheologice din apropierea mănăstirii au scos la lumină relicve ale sfinților Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos. Acestia au fost martirizați la Noviodunum (Isaccea). Astfel se confirmă existența creștinismului în această regiune încă din perioadele romano-bizantine (secolele IV-VII).
Slava Rusa, localitate situată în apropiere, este recunoscută ca fiind cel mai vechi așezământ monahal din zonă. Afirmarea creștinismului în Dobrogea este atestată de activitatea Mitropoliei Celtiniei și a celei din Vicina. Atunci, mitropolitul Iachint chemat în 1359 de către voievodul Nicolae Alexandru, a întemeiat Mitropolia Ungrovlahiei.
Păstrându-și vitalitatea prin secole de vicisitudini, Mănăstirea Celic Dere rămâne un simbol al rezistenței și credinței. Acesta este un loc unde trecutul se împletește armonios cu prezentul. Vizitatorii sunt invitați să descopere acest colț de rai, unde istoria, cultura și spiritualitatea se unesc într-un dialog continuu cu natura.
Mănăstirea Celic Dere, fiind o oază de spiritualitate și istorie, reprezintă un reper al credinței și tradiției în Dobrogea.
Având o istorie ce se împletește cu legende și speranțe spre viitor, Informațiile istorice arată că, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, câțiva călugări ardeleni veniți de la Sfântul Munte Athos au rămas în poiana lângă satul Telita. Acestia au fondat un schit și câteva chilii. Istoria ne spune că un incendiu nefericit a distrus acest așezământ, dar între 1833-1840. Cu susținerea Mitropoliei grecești din Tulcea și aprobarea sultanului Abdul Medgid, arhimandritii Dositei Crihau, Paisie și Atanasie Lisavenco au reușit să reclădească așezământul monahal. Ei i-au oferit numele de Celic Dere, inspirat de valea în care s-a așezat comunitatea, „Dere” însemnând „vale” și „Celic” derivând din cuvântul „cilec” – „fragi”.
În 1846 a fost ridicată prima biserică sub hramul Adormirea Maicii Domnului și un paraclis cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care a avut și funcția de trapeză. De atunci, decizia a fost ca Mănăstirea Celic Dere să găzduiască o comunitate de călugărițe. Călugării mutându-se lângă balta Saon au construit un nou așezământ. Din acel moment, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, atât din punct de vedere economic, cât și spiritual.
Reintegrarea Dobrogei în România.
A adus un nou val de sprijin, în special din partea Episcopiei Dunării de Jos, care a contribuit la ridicarea de noi clădiri. În anul 1901, episcopul Partenie Clinceni a început construcția unei noi biserici monumentale cu demisol. Aceasta a servit pentru o vreme ca paraclis de iarnă, purtand hramul Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Maicii Domnului, la demisol.
Finalizată „la roșu” în 1916, biserica a primit ultimele finisări în 1932, când a fost și sfințită. Planurile bisericii sunt opera arhitectului Toma Dobrescu. Frumusețea interioară este datorată picturilor în frescă realizate de Gheorghe Eftimiu și sculpturilor executate de Ion Dinea. Episcopul Nifon este considerat al doilea ctitor al mănăstirii, datorită eforturilor sale în domeniul cultural și spiritual.
În incinta mănăstirii s-a înființat o școală primară destinată adulților până la vârsta de 40 de ani și un atelier de pictură bisericească. Comunitatea monahală a organizat și un cor bisericesc. De asemenea, un atelier de covoare și țesături naționale, incluzând o secție de broderii artistice, contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor românești.
Astfel, Mănăstirea Celic Dere nu este doar un simbol al rezistenței spirituale în fața vicisitudinilor istoriei, ci și un centru vibrant de cultură și educație, menținând vie flacăra tradițiilor în inimile credincioșilor și vizitatorilor.