Mănăstirea Saon – refugiu spiritual mirific!
Mănăstirea Saon, situată la 11 kilometri de localitatea Niculițel, județul Tulcea. Este un loc de refugiu spiritual ce se desfășoară pe o frumoasă esplanadă ce precede intrarea. Ajunși aici, vizitatorii sunt întâmpinați de o clădire impozantă, ridicată în perioada 1990-1992. Aceasta include chilii, stareția și camere pentru oaspeți, toate sub acoperiș de tablă și prevăzute cu un cerdac lung, susținut de coloane robuste.
Istoria mănăstirii
Începe în anul 1846, pe timpul dominației otomane, când călugări de la Mănăstirea Celic-Dere au fondat acest așezământ ca metoc. Construcțiile inițiale, simple și modeste, erau realizate din chirpici și cuprindeau câteva chilii și un paraclis. După revenirea Dobrogei la România, Mănăstirea Saon, alături de alte lăcașuri de cult din zonă, a trecut sub jurisdictia Episcopiei Dunării de Jos. Atunci, Episcopul Iosif Gheorghian a adus aici și alți călugări de la schitul Celicul de Jos, consolidând astfel autonomia mănăstirii.
Biserica veche a mănăstirii
Biserica veche, cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”, împreună cu alte două corpuri de chilii, au fost construite din chirpici și lemn în aceeași perioadă. Deși unele construcții nu au rezistat timpului, pictura murală a paraclisului, realizată de către fosta stareță Maria Odudencu și maica Salomeea, și catapeteasma, executată de C. Kipirlin în 1957, încă pot fi admirate.
În interior, vizitatorii pot contempla reprezentări murale ale unor sfinți importanți, precum Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Spiridon și Sfântul Gheorghe. O scenă impresionantă la intrarea în paraclis îl prezintă pe Sfântul Prooroc Ilie în timpul urcării la cer și fiind hrănit de corb.
Tragedia a lovit mănăstirea
În timpul starețului Filimon, un incendiu a devastat schitul, dar biserica a rămas nevătămată. În 1909, Episcopul Nifon Niculescu a decis ca mănăstirea să fie administrată temporar de „Mănăstirea Cocoș”. În 1959, regimul comunist a desființat mănăstirea, dar în 1972 a renăscut ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului.
Renașterea spirituală a Mănăstirii Saon a avut loc în 1990. Atunci, Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului din Constanța, a reinstaurat statutul de mănăstire independentă. În 1999, sub îndrumarea prof. Ion Achitenie, trapeza a fost pictată cu ajutorul familiei Gheorghe și Maria Neată din Tulcea. Astfel, adăugându-se un nou capitol în bogata istorie a acestui lăcaș.
Prin amănuntele sale istorice și spirituale, Mănăstirea Saon este un refugiu spiritual, si rămâne o mărturie a credinței și rezistenței în fața timpului, un punct de întâlnire între divin și uman, între trecut și prezent.
Temelia bisericii noi a Mănăstirii Saon, dedicată „Acoperământul Maicii Domnului”
La începutul secolului XX, pe 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a așezat temelia bisericii noi a Mănăstirii Saon, dedicată „Acoperământul Maicii Domnului„. Această construcție a fost însă întreruptă de vicisitudinile istoriei, de război și dezastrul natural al cutremurului din 1940, care a prăbușit turlele edificiului.
După anul 1956, sub îndrumarea Prea Sfințitului Episcop Chesarie Paunescu, au fost inițiate lucrări de reconstrucție, inclusiv realizarea picturii bisericești. În 1959, biserica a fost sfințită, marcând finalizarea restaurării și revenirea la funcția sa liturgică. În perioada interbelică, Saonul a căpătat autonomie și s-a transformat în mănăstire de maici.
Noua biserică, cu forma de cruce și construită din piatră și cărămidă
Este dominată de trei turle impresionante, dintre care cea centrală, deschisă, este iluminată de șase ferestre înalte. Prin design și structură, edificiul reflectă tradițiile arhitecturale ortodoxe, păstrând totodată unicitatea și istoria locului. Pridvorul deschis este susținut de coloane de cărămidă și este ornamentat cu picturi atât în interior, cât și pe peretele exterior.
Ferestrele mari, cu grilaje metalice, permit intrarea luminii naturale, iar detaliile arhitecturale, precum brâul decorativ exterior, conferă bisericii un caracter solemn. În interior, lucrările pictorului parintele Sofian împodobesc bolta sfântului altar și spațiul pronaosului. Din nefericire, în 1957, frumusețea artistică a fost umbrită de arestarea pictorului, membru al mișcării „Rugul Aprins„.
Biserica mare a Mănăstirii Saon
Adăpostește moaște ale sfinților venerați, inclusiv ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și Sfânta Parascheva. În plus, vizitatorii pot vedea fragmente din Sfânta Cruce, un tezaur de spiritualitate creștină.
Biserica veche, rectangulară și spațioasă, cu altarul iluminat de ferestre mari, prezintă o catapeteasmă sculptată după 1900. Plafonul de lemn, susținut de stâlpi robusti, completează armonios interiorul.
Cele patru ferestre mari ale bisericii, turla octogonală din lemn și pardoseala de parchet creează o atmosferă de reculegere și contemplare. Stranele simple, vopsite în nuanțe de albastru, și fațadele exterioare tencuite aduc în prim-plan icoana din lemn a Sfintei Treimi, donată în 1884, ca simbol al credinței comunității.
Mănăstirea Saon, prin biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, se afirmă ca un loc de pelerinaj și rugăciune, unde istoria și spiritualitatea se întâlnesc, oferind credincioșilor și vizitatorilor un spațiu de pace și meditație. Fiecare detaliu arhitectural și fiecare pictură sacralizată prin tradiție contribuie la bogăția moștenirii spirituale a acestui sfânt locaș.
Clopotnița Mănăstirii Saon
Un simbol al timpului și al chemării la rugăciune, clopotnița, domină împrejurimile cu o înălțime de 20 de metri, amplasată strategic în fața pridvorului bisericii vechi. Structura sa, cu un postament robust de beton și un cadru format din patru stâlpi, este acoperită cu sindrilă, material tradițional în arhitectura românească.
Clopotele, în număr de cinci, sunt aranjate în ordinea mărimii, de la cel mai impunător, care răsună de o sută de ani, până la cel mai modest în dimensiuni. Fiecare clopot își are povestea și tonul său unic, împreună creând o armonie ce răzbate peste timp.
Mănăstirea găzduiește, în incinta sa interioară, mai multe clădiri funcționale, între care se numără chilii pentru călugărițe. Acestea sunt distribuite armonios în nordul și răsăritul bisericii vechi, creând un echilibru între spațiile de reculegere și cele administrative, cum ar fi stăreția.
În apropierea clopotniței, Mănăstirea Saon oferă un tablou viu și colorat prin creșterea păunilor,
o prezență care îmbogățește experiența pelerinilor cu frumusețea și grandoarea penajului acestor păsări minunate. Acest detaliu pitoresc adaugă un strat de bucurie și surpriză vizitei în acest loc sfânt, reflectând diversitatea creației divine.
Pelerinii și vizitatorii sunt invitați să exploreze această oază de liniște, unde sunetul clopotelor îmbină chemarea divină cu frumusețea naturală. Clopotnița Mănăstirii Saon nu este doar un punct de referință fizic, ci și un simbol al chemării spirituale. Fiecare bătaie de clopot pare să spună o poveste veche de secole.
În contextul mai larg al patrimoniului monahal românesc, clopotnița și păunii de la Saon se înscriu într-o tradiție care valorifică tăcerea, sunetul și frumusețea naturală ca căi spre contemplare și împăcare interioară. Astfel, mănăstirea devine nu doar un loc de rugăciune, ci și un refugiu pentru suflet și simțuri. Fiecare element, de la arhitectura bisericii până la penajul păunilor, are un rol în echilibrul spiritual al comunității.
În concluzie, Mănăstirea Saon este un refugiu spiritual, atat prin clopotnița sa veche cat și prin peisajul îmbogățit de prezența păunilor. Aceasta se afirmă ca un centru spiritual profund înrădăcinat în tradiția creștin-ortodoxă.