Mănăstirea Slatina, situată în satul Slatina din comuna Slatina, județul Suceava, România, este un monument istoric și spiritual de mare importanță.
Această mănăstire ortodoxă a fost construită între anii 1553-1564 de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, o personalitate marcantă a istoriei Moldovei. Biserica mănăstirii, având hramul „Schimbarea la Față”, sărbătorit pe 6 august, reprezintă un centru religios deosebit de semnificativ.
Mănăstirea Slatina a avut un rol crucial în istoria Moldovei
Mănăstirea Slatina a avut un rol crucial în istoria Moldovei, servind ca necropolă domnească în perioada 1522-1677. Aici se află mormintele lui Alexandru Lăpușneanu, al Doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareș), și ale celor două fete ale lor, marcând mănăstirea ca un loc de memorie istorică și genealogică.
În anul 2015, Mănăstirea Slatina a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava, reflectând valoarea și importanța sa culturală și istorică. Complexul mănăstiresc este format din mai multe componente cheie, fiecare având un cod de clasificare specific:
- Biserica „Schimbarea la Față” – Un edificiu religios impresionant, construit între 1553-1564, cod SV-II-m-A-05644.01.
- Trapeza – O clădire cu funcție de refectoriu, datând din 1561, cod SV-II-m-A-05644.02.
- Paraclisul „Sf. Nicolae” – O biserică mai mică, construită în 1834, cod SV-II-m-A-05644.03.
- Paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” – O altă biserică mică, datând din secolul XIX, cod SV-II-m-A-05644.04.
- Turnurile – Elemente arhitecturale semnificative, datând din secolul XIX, cod SV-II-m-A-05644.05.
- Cișmeaua – Un izvor construit în 1591, cod SV-II-m-A-05644.06.
- Zidul de incintă – Un perimetru fortificat construit în 1834, cod SV-II-m-A-05644.07.
Mănăstirea Slatina, cu aceste componente și cu istoria sa bogată, rămâne un simbol al continuității și rezistenței spirituale în fața provocărilor istoriei. Prezența sa impunătoare și bogăția istorică pe care o adăpostește fac din această mănăstire un loc de pelerinaj și o destinație culturală importantă, atrăgând vizitatori din țară și din străinătate. De-a lungul anilor, Mănăstirea Slatina a fost martoră la numeroase evenimente istorice, fiecare adăugând un nou strat în complexa sa istorie. Astfel, aceasta nu doar că oferă o incursiune în trecutul spiritual și cultural al Moldovei, dar reprezintă și un exemplu viu al tradițiilor și valorilor ortodoxe românești, transmise de-a lungul secolelor.
Originea numelui său provine de la un izvor cu apă sărată (slatină) situat în apropiere, care, de-a lungul timpului, a secat.
Ctitorirea mănăstirii
Legenda zidirii mănăstirii ne poartă înapoi în timp, spunându-ne despre un sihastru pe nume Pahomie. Acesta ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească o mănăstire acolo unde creștea un paltin. Înainte de acest eveniment, sihastrul se retrăgea în rugăciune într-o bisericuță de lemn. Astfel, ctitorul Mănăstirii Slatina este Alexandru Lăpușneanu, domnitor al Moldovei în două perioade diferite (1552-1561, 1564-1568). Cronicarul Eftimie, care mai târziu a devenit episcop al Rădăuților, ne-a lăsat în scris că zidirea mănăstirii a început în 1553 și s-a finalizat în a doua domnie a lui Lăpușneanu, în 1564.
O altă legendă, relatată de cronicarul moldovean Ion Neculce în lucrarea sa „O samă de cuvinte”, povestește că Alexandru-vodă Lăpușneanul a fost îndemnat de același sihastru să construiască mănăstirea. După ce acesta i-a povestit despre viziunile sale cu Maica Domnului și lumina ce apărea în copacul paltin în timpul slujbelor, Alexandru-vodă Lăpușneanul a decis să construiască mănăstirea. De asemenea, Neculce menționează că la Mănăstirea Slatina se afla și capul Sfântului Grigorie Bogoslov, un relicvar valoros.
Ceremonia de punere a pietrei de temelie
La ceremonia de punere a pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina, a fost prezent chiar și Patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Grigore Ureche, un alt cronicar renumit, a înregistrat că sfințirea bisericii a avut loc la 14 octombrie 1558. Sfințirea a fost oficiată de mitropolitul Grigorie Roșca, alături de un sobor impresionant de 116 preoți și diaconi.
Constructorii bisericii au fost meșteri locali și din Transilvania. Ei au folosit materiale de import precum marmura de Hațeg, călți de cânepă și in din Transilvania, și plumb din Polonia. Aceste materiale au fost utilizate pentru pardoseală, morminte, ornamente sculptate, tencuială și acoperiș. După sfințirea bisericii, au fost construite casa domnească, chiliile călugărești și zidurile de fortificație cu bastioane la colțuri. Mănăstirea a devenit astfel un complex fortificat.
Mănăstirea Slatina – amprenta unei istorii bogate
Mănăstirea Slatina poartă amprenta unei istorii bogate, marcând un loc unde credința și tradiția se împletesc cu legendele și evenimentele istorice.
În noiembrie 1561, Alexandru Lăpușneanu, domnitorul Moldovei, a fost alungat de pe tron de Ioan Iacob Heraclid, cunoscut ca Despot Vodă. Grigore Ureche, cronicarul acelei perioade, relatează că Despot Vodă a impus sarcini grele țării. Pentru a-și plăti oastea străină, a luat arginturile bisericilor pentru a face bani. În acest context tumultuos, și Mănăstirea Slatina a avut de suferit.
În anul 1568, Alexandru Lăpușneanu, grav bolnav, a cerut să fie călugărit, primind numele de Pahomie, după sihastrul care l-ar fi îndemnat să construiască mănăstirea. Însă, boierii și Doamna Ruxandra, conștienți de faptele sale anterioare, au decis să-l otrăvească. După moartea sa, Alexandru Lăpușneanu a fost înmormântat „cu cinste” în biserica Mănăstirii Slatina.
Mănăstirea a suferit stricăciuni imediat după moartea ctitorului său.
Ioan Vodă cel Cumplit, domnitor între 1572 și 1574, a spoliat mănăstirea, folosind argintăria pentru a bate monedă. Starețul Iacob Molodeț, opunându-se acestui lucru, a fost îngropat de viu. Ulterior, în 1582, ieromonahul Nil a realizat pisaniei bisericii, ce conține detalii importante despre ctitorie și despre istoria sa timpurie.
În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), mănăstirea a fost restaurată, construindu-se un nou rând de chilii. În 1691, oștile poloneze ale regelui Ioan Sobieski al III-lea au jefuit și ruinat mănăstirea. De asemenea, războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea au adus distrugeri semnificative, mănăstirea fiind pustiită.
La începutul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost repopulată și au început lucrări de restaurare. Însă, în 1821, a fost refugiu pentru eteriști sub conducerea lui Iordache Olimpiotul, fiind asediată, arsă și jefuită de turci. Alecu Beldiman, un scriitor contemporan, descrie într-un poem starea deplorabilă a mănăstirii după acest eveniment, subliniind valoarea artistică și istorică a acesteia.
Astfel, Mănăstirea Slatina, prin istoria sa tumultuoasă, reprezintă un exemplar impresionant al rezilienței și continuității spirituale în istoria românească, fiind un mărturisitor al vremurilor și un simbol al credinței străbune.
Mănăstirea Slatina – ample lucrări de restaurare începând cu anul 1823
Mănăstirea Slatina, un reper spiritual și istoric important din România, a fost supusă unor ample lucrări de restaurare începând cu anul 1823. Aceste lucrări au fost sub îndrumarea mitropolitului Veniamin Costachi și a arhiereului Filaret Beldiman „Apamias”. Această perioadă a marcat începutul unei noi etape în istoria mănăstirii, prin realizarea unor importante lucrări de renovare și restaurare.
Între 1823 și 1828, s-au efectuat reparații esențiale la biserica mănăstirii. Acestea au inclus demontarea unui zid despărțitor și repictarea bisericii. De asemenea, au fost aduse modificări importante la Casa Domnească. A fost redusă lungimea la jumătate și renovate acoperișul și tavanele. Spațiul astfel obținut a fost transformat în trapeza mănăstirii.
Între 1829 și 1834, Filaret Beldiman a reconstruit din temelie turnul de poartă de pe latura de est și a efectuat modificări la chilii, introducând un stil neoclasic. De asemenea, în această perioadă s-a construit un spital în incinta mănăstirii, care a funcționat până în 1932.
Veniamin Costachi, după retragerea sa din scaunul mitropolitan, s-a stabilit la Mănăstirea Slatina, unde a tradus lucrări teologice importante și a lăsat mănăstirii o moștenire valoroasă sub formă de veșminte, cărți și manuscrise. El a fost înmormântat în afara bisericii, conform dorinței sale de a fi îngropat ca un simplu călugăr. Mitropolitul Sofronie Miclescu s-a retras de asemenea la Mănăstirea Slatina, unde a decedat în 1861.
Rolul mănăstirii în timpul Primului Război Mondial
Rolul mănăstirii a fost deosebit de important în timpul Primului Război Mondial, când călugării au îngrijit răniții aduși de pe câmpul de luptă. În 1932, sub îndrumarea mitropolitului Pimen Georgescu, mănăstirea a fost renovată cu fonduri obținute din exproprierea moșiilor din Basarabia.
Arhimandritul Cleopa Ilie a jucat un rol esențial în revigorarea vieții duhovnicești la Mănăstirea Slatina, începând cu 1949. Sub îndrumarea sa, obștea mănăstirii a crescut considerabil și s-au organizat școli monahale și activități religioase. În anii 1950, au fost efectuate lucrări de restaurare la biserică și chilii, consolidându-se astfel structura mănăstirii.
Mănăstirea Slatina a fost desființată în 1959
Mănăstirea Slatina, un monument istoric și spiritual de o importanță deosebită în România, a traversat perioade de schimbări semnificative de-a lungul timpului.
În urma Decretului 410/1959, mănăstirea a fost desființată, iar călugării au fost forțați să părăsească locul. Totuși, în august 1962, viața monahală a fost reluată la Mănăstirea Slatina, dar cu o comunitate de călugărițe. Se spune că intervenția scriitorului Mihail Sadoveanu a jucat un rol esențial în redeschiderea mănăstirii.
Între anii 1968 și 1973, mănăstirea a fost supusă unor noi lucrări de renovare. Acestea au inclus restaurarea chiliilor de pe latura de est, a turnului porții și a turnului-clopotniță. Aceste eforturi au contribuit la păstrarea și reînnoirea patrimoniului arhitectural și spiritual al mănăstirii.
Mitropoliții Calinic Miclescu și Adrian Hrițcu – rol important în istoria Mănăstirii Slatina
Printre cei care au avut un rol important în istoria Mănăstirii Slatina se numără mitropoliții Calinic Miclescu și Adrian Hrițcu. Aceștia au contribuit la dezvoltarea spirituală și arhitecturală a acestui loc sacru.
De-a lungul anilor, Mănăstirea Slatina a fost condusă de mai mulți stareți remarcabili, printre care se numără:
- Calinic Miclescu (1822-1886) – A fost egumen al Mănăstirii Slatina între 1851 și 1858. Calinic Miclescu a fost hirotonit în 1855 ca arhiereu titular cu titlul „Hariupoleos”. Ulterior, a devenit mitropolit al Moldovei și, în cele din urmă, mitropolit primat al României. Contribuțiile sale la dezvoltarea spirituală și administrativă a mănăstirii au fost semnificative.
- Cleopa Ilie (1912-1998) – Este cunoscut ca unul dintre cei mai apreciați duhovnici români. A fost stareț la Mănăstirea Slatina între anii 1949 și 1956. Perioada sa de conducere este rememorată pentru revitalizarea vieții duhovnicești și disciplina monahală pe care a impus-o.
- Adrian Hrițcu (1926-2013) – A îndeplinit funcția de egumen în 1957 și apoi de stareț al Mănăstirii Slatina în 1959. În același an, a fost transferat ca preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași. Adrian Hrițcu a avut o carieră eclesiastică notabilă. El a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (1973-1980), Apoi al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (1980-1982), și în final arhiepiscop al aceleiași eparhii (1982-1990).
Mănăstirea Slatina – centru vital de cultură și artă medievală românească
Mănăstirea Slatina, de-a lungul secolelor, nu doar că a fost un reper spiritual important, dar și un centru vital de cultură și artă medievală românească. Ctitorul acestei mănăstiri a avut o viziune culturală înaintată, fondând aici o bibliotecă impresionantă dotată cu cărți tipărite și manuscrise valoroase. De asemenea a fondat aici și o școală de muzică, care a atras studenți chiar și din Galiția. La Mănăstirea Slatina s-au realizat lucrări de o măiestrie deosebită, precum țesături, broderii și miniaturi, și s-au copiat cronici importante.
Unul dintre cele mai importante contribuții la cultura slavonă a fost adus de cronicarul Isaia. Acesta a viețuit la Mănăstirea Slatina, devenind ulterior egumen al mănăstirii și apoi episcop al Rădăuților. Isaia a copiat „Letopisețul de la Putna”, considerat cea mai veche cronică din Moldova, precum și alte cronici bulgărești și sârbești. Sub îndrumarea sa, la Mănăstirea Slatina s-a dezvoltat o școală renumită de caligrafi și miniaturiști.
Patrimoniul cultural al Mănăstirii Slatina
Mitropolitul Veniamin Costachi, în perioada sa de refugiu la Mănăstirea Slatina, a tradus trei volume din „Lucrările lui Teodoret de Cyr”. De asemenea, spre sfârșitul anului 1844, a tradus „Îndeletnicire despre buna murire” de Evghenie Vulgaris. Astfel el a contribuit semnificativ la patrimoniul cultural al mănăstirii.
Pe lângă aceste realizări culturale, la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Slatina a găzduit o Școală Gregoriană, destinată pregătirii viitorilor clerici, reflectând astfel angajamentul mănăstirii în educația religioasă și culturală.
Biserica „Schimbarea la Față”, parte integrantă a complexului mănăstirii, este o veritabilă capodoperă a arhitecturii medievale românești. Aceasta se distinge prin somptuozitatea, rafinamentul artistic, măiestria și complexitatea ornamentației sale, fiind o mărturie a bogăției culturale și artistice pe care Mănăstirea Slatina a adus-o de-a lungul istoriei sale.
Iconografia din Mănăstirea Slatina
Iconografia din Mănăstirea Slatina deține o semnificație profundă și o istorie bogată. Pictura originală a bisericii, realizată în secolul al XVI-lea, a fost opera unor zugravi necunoscuți din Moldova, reprezentând un exemplu valoros de artă medievală românească. Din păcate, această pictură originală a fost distrusă în timpul luptelor din 1821, când eteriștii refugiați în mănăstire au intrat în conflict cu turcii și biserica a fost incendiată.
După aceste evenimente, pictura a fost refăcută, păstrându-se fidelă stilului original, dar fiind realizată în frescă, într-un stil neo-bizantin. Această repictare a fost efectuată de pictori anonimi, iar o inscripție pe peretele de la intrarea în pronaos marchează finalizarea lucrărilor în data de 20 iulie 1828. Textul inscripției, „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânta biserica Ta, întru frica Ta. Doamne povățuiește-mă întru dreptatea Ta; pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea. 1828 iulie 20”, reflectă nu doar finalizarea lucrărilor, dar și un profund sentiment religios.
Tabloul votiv – element deosebit de important al picturii Mănăstirii Slatina
Un element deosebit de important al picturii este tabloul votiv situat pe peretele vestic al pronaosului, în stânga intrării. În acest tablou sunt reprezentate figuri importante ale istoriei Mănăstirii Slatina: întreaga familie a ctitorului, domnitorul Alexandru Lăpușneanu, Doamna Ruxandra și cei opt copii ai lor, patru băieți și patru fete. Această lucrare reprezintă o mărturie artistică și istorică valoroasă, legându-i pe vizitatori de trecutul mănăstirii.
De menționat este și faptul că, în exterior, biserica nu a avut pictură exterioară, suprafața acesteia fiind acoperită cu un strat de tencuială. Această particularitate arhitecturală subliniază stilul unic și abordarea conservatoare a esteticii exterioare a bisericii, concentrând întreaga expresie artistică în interiorul său.
Mănăstirea Slatina – tezaur de spiritualitate și istorie
Mănăstirea Slatina, un tezaur de spiritualitate și istorie, adăpostește o serie de odoare de preț care subliniază importanța sa culturală și religioasă. Printre acestea se numără:
- O parte din capul Sfântului Grigorie Teologul (328-389) – Acest relicvar a fost adus în Moldova de la Constantinopol de domnitorul Alexandru Lăpușneanu și a fost așezat într-o raclă ferecată cu argint și pietre scumpe. În timpul Primului Război Mondial, racla, alături de alte moaște și tezaurul României, a fost dusă în Rusia țaristă pentru păstrare. A fost returnată în România în 1956, iar după un timp petrecut la Muzeul Național de Artă din București, a fost readusă la Mănăstirea Slatina în 2001, după intervenția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
- O Evanghelie tipărită la Mănăstirea Neamț în 1821 – Această Evanghelie, ferecată în argint și poleită cu aur, a fost donată de arhiereul Filaret Beldiman „Apamias”.
- Un Chivot mic de argint – Acesta poartă inscripția „Veniamin Costachi, 1828”.
- Un Chivot mare de argint, cu cinci turle – Acesta are inscripția „Veniamin Costachi, 1829”.
- Un Chivot mic cu inscripția „Sunt un mic (ucenic) al … mitropolitului Veniamin Costachi – anul 1834 iulie”, despre care se presupune că a fost donat de Filaret Beldiman.
Mănăstirea Slatina – obiecte de cult valoroase
Pe lângă aceste odoare, Mănăstirea Slatina a fost înzestrată cu multe alte obiecte de cult valoroase în trecut. Un Aer donat de Lăpușneanu în 1556 și alte 15 obiecte de cult provenite de la Mănăstirea Slatina se află acum la Muzeul Național de Artă din București. Tronul domnesc se păstrează la Muzeul Etnografic din Iași, iar veșminte arhierești și o altă Evanghelie de la mitropolitul Veniamin Costachi sunt la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Aceste odoare nu doar că sunt de o valoare inestimabilă, dar sunt și mărturii ale bogăției culturale și spirituale pe care Mănăstirea Slatina le-a păstrat de-a lungul secolelor. Ele reprezintă legături tangibile cu trecutul și sunt o sursă de inspirație pentru credincioșii și vizitatorii care trec pragul acestei mănăstiri istorice.
Mănăstirea Slatina – necropolă domnească
Mănăstirea Slatina deține o semnificație profundă nu doar ca loc de cult, ci și ca necropolă domnească, unde membrii familiei domnitorului Alexandru Lăpușneanu, ctitorul mănăstirii, sunt înmormântați. Această funcție a mănăstirii adaugă un strat suplimentar de importanță istorică și culturală locului.
Printre mormintele notabile din Mănăstirea Slatina se numără:
- Mormântul Domniței Teofana, una dintre fiicele lui Alexandru Lăpușneanu, situat în partea dreaptă a pronaosului. Lespedea funerară a domniței are o ornamentație deosebită și o inscripție remarcabilă.
- Încăperea mormintelor, inițial separată de naos printr-un perete, a fost desființată în prima jumătate a secolului al XIX-lea pentru a lărgi naosul. Ulterior, osemintele ctitorilor au fost mutate în mormântul Domniței Teofana.
- Mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, situat lângă peretele sudic al bisericii, era marcat de o lespede cu o inscripție în limba slavonă.
- Mormântul Domniței Teodora, o altă fiică a lui Lăpușneanu, și al Doamnei Ruxandra, decedată în 1570, se află de-a lungul aceluiași perete.
- În afara bisericii, se găsesc alte morminte, inclusiv cel al ieromonahului Nil, al doilea egumen al mănăstirii, și locul unde a fost înmormântat Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei. Deși osemintele lui Veniamin Costachi au fost strămutate în Catedrala din Iași, la Mănăstirea Slatina a fost amplasată o placă tombală în memoria sa.
Aceste morminte și inscripțiile aferente reprezintă nu doar un omagiu adus celor înmormântați, dar și o fereastră spre istoria profundă a mănăstirii și a Moldovei. Ele amintesc vizitatorilor de legăturile strânse dintre Mănăstirea Slatina și istoria domnească a regiunii, făcând din acest loc nu doar un spațiu de reculegere spirituală, ci și unul de reflecție istorică.
Mănăstirea Slatina – bastion de apărare în vremuri tulburi
Mănăstirea Slatina, cu arhitectura sa impresionantă, are aspectul unei fortărețe medievale și a servit nu doar ca loc de cult, ci și ca bastion de apărare în vremuri tulburi. Această dualitate a funcțiilor subliniază importanța strategică și culturală a mănăstirii în istoria Moldovei.
Zidurile de incintă și turnurile mănăstirii sunt elemente arhitecturale remarcabile:
- Zidurile de incintă sunt groase și înalte de 6–7 metri, construite din bolovani de râu cu stânci de legătură la colțuri. Acestea înconjoară o incintă aproape pătrată, cu drum de strajă și metereze pentru apărare, și bastioane masive la colțuri.
- Turnul de poartă de pe latura estică a fost refăcut între 1830-1834 de arhiereul Filaret Beldiman „Apamias”. Acest turn, cu coloane neoclasice angajate, include un paraclis de iarnă și a avut inițial două etaje.
- „Turnul bibliotecii”, situat în colțul sud-estic, este un edificiu paralelipipedic cu un parter și două etaje. Acesta a servit drept loc de depozitare pentru cărțile mănăstirii din secolul al XIX-lea și avea metereze pentru apărare.
- Paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” în turnul din colțul sud-vestic, este un spațiu de cult situat la primul etaj al turnului, având o intrare ornamentală în stil renascentist și o boltă semisferică.
- Clopotnița în turnul de nord-vest, remarcabilă prin ferestrele sale mari în stil gotic, terminate în arc frânt.
Aceste structuri demonstrează măiestria arhitecturală medievală. Totodată reflectă și rolul mănăstirii în apărarea și conservarea tradițiilor culturale și religioase în perioadele de instabilitate. Mănăstirea Slatina, prin aceste elemente arhitecturale, își consolidează locul ca un monument istoric de o importanță majoră.
Mănăstirea Slatina – reședință voievodală
Casa Domnească din Mănăstirea Slatina este o clădire cu o istorie bogată și semnificativă. Inițial construită în 1561 ca reședință voievodală pentru domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Aceasta era mult mai spațioasă la momentul edificării sale, având o fațadă principală de 40 de metri lungime. Cu toate acestea, după Revoluția din 1821, o parte din încăperi și beciuri au fost dărâmate. Astfel, clădirea și-a redus semnificativ dimensiunile.
Casa Domnească își păstrează elemente arhitecturale în stilul Renașterii, evidențiate prin uși și ferestre. Intrarea în clădire, marcată de un portal cu o ramă frumoasă de piatră. Acesta conduce într-o tindă care separă clădirea în două părți, fiecare având săli spațioase. Ferestrele, cu rame de piatră în stil renascentist transilvănean, adaugă un plus de eleganță structurii.
În prezent, Casa Domnească găzduiește Muzeul mănăstirii. Aici sunt expuse țesături scumpe și alte obiecte de patrimoniu, inclusiv unele cu portretele familiei ctitorului.
Deasupra intrării în Casa Domnească se găsește o pisanie în limba slavonă, care datează din 1561. Aceasta menționează fântâna domnească, construită de Alexandru Lăpușneanu. Acest detaliu ne arată atenția domnitorului pentru frumos, și pentru îmbunătățirea infrastructurii mănăstirii.
Fântâna domnească
Între biserică și Casa Domnească se afla odată o fântână arteziană, o construcție impresionantă din timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, alimentată de un izvor din apropiere. În secolul al XIX-lea, fântâna a fost demontată, iar elementele sale au fost depozitate. Săpăturile arheologice au scos la iveală fragmente din fântâna originală, inclusiv ghizduri de marmură și un basorelief cu un cap de gorgonă. Aceste descoperiri amintesc de influența Renașterii italiene.
Aceste elemente arhitecturale și istorice fac din Mănăstirea Slatina nu doar un centru spiritual, ci și un loc de importanță culturală și istorică. Aici este reflectată bogăția artistică și arhitecturală a perioadei medievale românești in detaliu.