Psalmul 21 Al lui David
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.
2. Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.
3. Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.
4. În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.
5. Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.
6. Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
7. Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8. „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el”.
9. Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10. Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
11. Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.
12. Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.
13. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
14. Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.
15. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.
16. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.
17. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
18. Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
19. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
20. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
21. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22. Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
23. Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
24. Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
25. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!
26. Să se teamă de Dânsul toată seminţia lui Israel.
27. Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
28. Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
29. De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
30. Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
31. Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
32. Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.
33. Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.
34. Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.
35. Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.
36. Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.
Psalmul 21, un text biblic emoționant și profund, scris de regele David, este o expresie a suferinței profunde și a dorinței de ajutor divin. Psalmul începe cu o întrebare dramatică adresată direct lui Dumnezeu:
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit?”
Această întrebare captează sentimentul de abandon și disperare pe care autorul îl simte, sugerând o distanță profundă între el și divinitate.
Psalmul continuă cu exprimarea sentimentului că strigătele către Dumnezeu, făcute ziua și noaptea, par să rămână fără răspuns:
„Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.”
Această parte reflectă o luptă interioară, o căutare disperată de răspunsuri și de confort în timpul necazurilor.
În ciuda acestor sentimente de suferință, versetul 3 schimbă perspectiva, reamintind credincioșia lui Dumnezeu:
„Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.”
Acesta recunoaște că Dumnezeu locuiește în sfântul său locaș și că a fost mereu sursa de laudă pentru poporul Israel.
Psalmul continuă să compare experiența actuală a autorului cu experiențele anterioare ale strămoșilor care au avut încredere în Dumnezeu și au fost izbăviți:
„În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.”
Acesta este un mesaj de speranță, amintind că Dumnezeu a fost întotdeauna un izbăvitor pentru cei care au avut încredere în El.
Totuși, David se simte umilit și izolat, descriindu-se pe sine ca
„vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului”
Această auto-descriere dură arată adâncimea suferinței și disperării sale, simțindu-se respins și batjocorit de cei din jur.
David descrie batjocura și umilirea pe care o simte, exprimând durerea și umilința prin cuvinte puternice:
„Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând: ‘Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el’.”
Aceste cuvinte reflectă ironia și sarcasmul celor care îl văd suferind, punându-i la îndoială credința și încrederea în Dumnezeu.
În versetul 9, David își amintește de relația lui timpurie și intimă cu Dumnezeu:
„Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.”
Acesta exprimă o încredere profundă în Dumnezeu, amintindu-și că de la începuturile vieții sale, Dumnezeu a fost prezent.
Psalmul 21 se încheie cu un apel disperat către Dumnezeu pentru ajutor și mântuire:
„Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.”