Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

0

Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

 

„Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu”, ilustrează profunzimea spirituală a rugăciunii creștine. și semnificația teologică a acestei rugăciuni. Recunoștința, umilința, cererea de ajutor și lauda adresată lui Dumnezeu, reflectă iubirea profunda pentru  Domnul nostru, Iisus Hristos.

Adresarea către Dumnezeu:

Rugăciunea începe cu cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea”. Acest început evidențiază recunoașterea divinității lui Iisus Hristos și atributele sale de milostivire și îndurare, fundamentale în credința creștină.

Recunoașterea milostivirii divine:

Se continuă cu: „Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni”. Aceste cuvinte subliniază concepția despre natura infinită a milostivirii și iubirii divine, aspecte esențiale ale naturii lui Dumnezeu în teologia creștină.

Exprimarea umilinței și recunoștinței:

Rugăciunea include o declarație de umilință și mulțumire: „căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău”. Acest pasaj reflectă atitudinea de umilință a credinciosului și recunoașterea nevredniciei sale în fața generozității divine.

Cererea de continuare a binefacerilor și protecția divină:

Textul rugăciunii conține și o cerere explicită: „Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul”. Aici, credinciosul cere continuarea sprijinului divin, atât pentru propria persoană, cât și pentru a putea manifesta iubire față de Dumnezeu și semenii săi.

Angajamentul de laudă continuă:

„Rugăciune de mulțumire” se încheie cu un angajament de laudă: „Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. Acest final reafirmă angajamentul credinciosului de a menține o relație de recunoștință și laudă față de Dumnezeu, recunoscând Trinitatea creștină.

Rugăciunea combină elemente de laudă, recunoștință, umilință și cerere, prin exprimarea unei relații profund personale și spirituale cu divinitatea. Rugăciunea, astfel, devine nu doar un act de devoțiune, și o reflectare a înțelegerii teologice și a experienței personale a credinciosului.

Distribuie