Rugăciunea de Pocăință – exprimarea dorinței de pocăință

0

Rugăciunea de Pocăință 

„Marturisesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui in Treime slavit si inchinat: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh – pacatele mele facute in toate zilele vietii mele si pana in ceasul de fata cu lucrul, cu cuvantul, cu gandul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipaitul si cu toate simturile mele sufletesti si trupesti, prin care Te-am maniat pe Tine, Dumnezeul meu, si am nedreptatit pe aproapele. Pentru toate acestea ma simt vinovat inaintea Ta si vreau sa ma pocaiesc. De aceea, cu smerenie, ma rog: iarta-ma si ma dezleaga de toate pacatele, ca un bun si de oameni iubitor. Amin!”

Rugăciunea de Pocăință : „Mărturisesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit și închinat: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate zilele vieții mele și până în ceasul de față cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul și cu toate simțurile mele sufletești și trupești…” este un exemplu puternic al tradiției de pocăință, adresându-se direct lui Dumnezeu pentru recunoașterea și iertarea păcatelor.

Această rugăciune începe cu o mărturisire generală a păcatelor, recunoscând că acestea au fost comise prin diverse modalități: cu lucrul, cuvântul, gândul și toate simțurile. Această enumerare extensivă subliniază conștientizarea că păcatul nu se limitează doar la acțiuni concrete, ci poate include gânduri, cuvinte și alte forme mai subtile de greșeală.

Prin afirmarea „prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, și am nedreptățit pe aproapele”

Se recunoaște nu doar ofensa adusă lui Dumnezeu, ci și impactul negativ asupra celorlalți oameni. Aceasta subliniază două aspecte fundamentale ale moralității creștine: relația cu divinitatea și relația cu semenii.

Rugăciunea continuă cu exprimarea dorinței de pocăință, „pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta și vreau să mă pocăiesc”. Acest segment reflectă un aspect esențial al pocăinței – recunoașterea sinceră a greșelilor și dorința de a se îndrepta.

Rugăciunea se încheie cu o cerere umilă de iertare, „cu smerenie, mă rog: iartă-mă și mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun și de oameni iubitor”. Acest final reiterează tema milostivirii divine, care este un element central în credința creștină.

Rugăciunea de Pocăință” este un exemplu puternic de exprimare a regretului și a dorinței de îndreptare. Prin recunoașterea păcatelor și cererea de iertare, această rugăciune reprezintă o manifestare profundă a umilinței și a conștiinței morale.

Astfel, devine un act esențial în viața spirituală a credinciosului. Ea subliniază importanța autocriticii, recunoașterea propriilor greșeli și deschiderea către transformarea interioară.

Distribuie