Praznicul Nașterii Domnului începe conform rânduielilor bisericești cu data de 20 Decembrie, atunci când în cadrul slujbelor încep să fie rostite rugăciuni specifice care au legătură cu momentul venirii pe lume a Mântuitorului. Ulterior, oficierea Sfintei Liturghii a Nașterii Domnului are loc în data de 25 Decembrie, moment al bucuriei, care amintește an de an de biruința Mântuitorului Iisus Hristos prin venirea în lume, într-un cadru modest, lipsit de bogățiile care s-ar fi cuvenit nașterii unui Împărat.
Obiceiul colindatului nu semnifică altceva decât răspândirea în lume a veștii Nașterii Domnului. Colindele răsună nu doar în noaptea Ajunului Crăciunului pe la casele credincioșilor sau în biserici, ci și în următoarele trei zile, considerate parte a marelui praznic împărătesc. După încheierea celor trei zile ale Crăciunului, șirul tradițiilor răspândite în lume continuă, nu doar cu a colinda ci cu urări și manifestări culturale păstrate în zestrea neamului de sute de ani.
Plugușorul
Dacă obiceiul răspândirii colindului a avut mesaje religioase, considerate chiar „rugăciuni din popor” închinate Nașterii Domnului, următoarea serie a urărilor are legătură cu viața credincioșilor de zi cu zi, cu manifestările agrare de la satul românesc. Mersul cu Plugușorul la casele oamenilor este încă purtat ca tradiție de colindătorii mai mici ca vârstă. Înșiruirea versurilor este practic un îndemn spre a le aminti gazdelor ca trecerea în noul an calendaristic trebuie să fie după voia lui Dumnezeu prin sărbătoare apoi prin muncă, iar ulterior, pe parcursul anului nou cu sudoarea frunții a fiecăruia de a-și câștiga pâinea. Drept dovadă, versurile Plugușorului amintesc de muncile agricole precum aratul sau semănatul până la coptul colacilor adică recolta.
Obiceiul Plugușorului își are originile în Moldova însă de-a lungul anilor acesta a fost răspândit în întreaga țară. Copiii și adolescenții poposesc pe la casele oamenilor între Crăciun și Anul Nou pentru a rosti versurile cu încărcătură mistică și a primi în schimb bani, colaci, mere sau nuci.
Zoritul cetei de feciori
În Ardeal, ceata feciorilor care colindă în Ajunul Nașterii Domnului nu își încheie misiunea acolo. Feciorii se unesc din nou în grupul cetei pentru a merge din nou să ureze credincioșilor, de data aceasta în zorii zilei, înainte de noul an, sănătate, belșug și prosperitate.
Sorcova
Tradiția „sorcovitului” este recunoscută în majoritatea zonelor României, fiind însă din nefericire aproape uitată în ultimii ani. Contextul vieții actuale al pandemiei, tumultul transformării sărbătorilor în prilej al meselor întinse și al călătoriilor departe de țară, au făcut ca astfel de obiceiuri atât de valoroase să treacă în capitolul uitării. Cei care mai păstrează obiceiul sorcovitului merg pe la casele oamenilor cu o creangă de brad împodobită rostind o înșiruire de versuri despre prosperitate.
Tradițiile din preajma praznicului împărătesc al Nașterii Domnului reprezintă cu adevărat o comoară a identității culturale și tradiționale a poporului nostru. Toate acestea întrunesc o „rânduială” așa cum o numesc bătrânii din satele românești care are ca scop an de an de a aminti de lucrurile cu adevărat folositoare ale vieții, precum credința, unitatea, cinstea, dârzenia și mai puțin îndestularea.