Sufletul nostru, cugetul și inima sunt cele mai importante comori mai ales în fața lui Dumnezeu. De altfel, acestea ne vor fi ca o adevărată carte de vizită atunci când trecem în veșnicie. Bogățiile lumii ne sunt de folos aici în viața noastră pământească și plină de păcate, însă acestea nu au nici cel mai mic folos atunci când vom părăsi această lume.
Într-o mică istorisire se spune că au fost deschise mormintele în care erau așezate de ani trupurile a doi creștini: unul sărac și celălalt bogat. Atunci când s-au apropiat de rămășițele lor lumești nimeni dintre cei prezenți la pomenirea respectivă nu a putut deosebi care este săracul și care este cel care a avut viață îndestulată. Un tâlc cu mare folos spiritual reiese așadar din acest context. Niciunul dintre cei doi, indiferent de modul în care și-a trăit viața, la limita subzistenței sau având de toate, nu au avut vreun „tratament” diferit inclusiv din punct de vedere biologic, trupurile lor fiind sortite descompunerii sub același proces.
Punem preț pe bogăție?
De-a lungul vieții omul are se pare permanenta preocupare de a strânge avuții care să îl ajute să ducă o viață fără griji. Atât pentru el cât și pentru familie, omul trudește și pentru a depăși ceea ce avea ieri din punct de vedere material. Totul se schimbă însă când acest aspect devine o reală prioritate în viața lui, fiind capabil ca pentru mâna în plus de averi „să calce strâmb” . Aceste decizii nu fac decât să ne știrbească sufletul care intră în această cursă a competiției de a acumula bogății, uitând tot ceea ce ține de credința lui și chiar de moralitate.Este cert că Dumnezeu a lăsat ca fiecare om să își câștige „pâinea” cu sudoarea frunții, adică muncind pentru avuția lui, fie ea mică sau mare. Strângerea prin necinste a avuției nu ne poate aduce decât suferință având în vedere că așa încălcăm voia Domnului.