Minunată și înfricoșătoare este înălțimea Slavei lui Dumnezeu pe care, cu mintea împotmolită în lumesc, nici nu o putem cuprinde. Dacă am fi mai căliți duhovnicește și am putea intui nemărginita dragoste pe care Acesta o revarsă peste noi, ne-am rușina și nu am mai cleveti. Dar lenevia și comoditatea care ne-au cuprins nu sunt compatibile Crucii pe care Dumnezeu a așezat-o pe umerii noștri, pentru a ne mântui.
Crucea simbolizează șirul de suferințe, „de răstigniri în viață”, pe care fiecare trebuie să și le asume, cu iubire de Dumnezeu și de aproapele. Numai văpaia suferinței asumate poate curăța sufletul întinat al omului, întărindu-l în virtuți; numai Crucea, prin ispășirea păcatelor, este cale de mântuire. Pe de altă parte, dacă omul ar avea o conștiință a nesăvârșirii păcatului, s-ar păzi și nu ar mai avea atâtea de îndurat. În fond, din această pricină ni se și îngreunează povara, pentru că multe le atragem asupra noastră din pricina neștiinței, a mândriei sau a încăpățânării.
Într-o predică rostită la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Părintele Arsenie Boca făcea o distincție între tipurile de Cruce pe care omul trebuie să le poarte. Astfel, avem de asumat o „Cruce de prevenire”, prin care Dumnezeu ne ferește, ținându-ne departe de ispite și de păcate; o „Cruce de îndreptare”, prin care ne ispășim din păcatele făcute sau moștenite. Din acest punct de vedere, un bun prilej de curățire a sufletului și de îndreptare este boala. Dar indiferent de încercările care ne vin, trebuie să fim pregătiți să le primim cu mulțumire, cu răbdare și cu dragoste, întrucât ne sunt îngăduite cu un rost. Și, în final, mai există o „Cruce de întărire”, prin care ne punem în slujba aproapelui, pentru a ne înmulți darurile primite de la Dumnezeu.
Cele trei cruci sunt ipostazele convergente ale Crucii primite în dar de la Hristos și au ca scop mântuirea omului, ajutându-l să prevină boala sufletului, însănătoșindu-l și întărindu-l în virtuți plăcute lui Dumnezeu. Să nu uităm că „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”!