Cuviosul Isidor Pelusiotul si Sfantul Sfintit Mucenic Avramie sunt pomeniti de Biserica Ortodoxa in fiecare an 4 februarie.
Isidor era de neam egiptean, fiind cunoscut de oameni ca un baiat care se trage din parinti credinciosi cu frica de Dumnezeu. Mai mult, acesta era ruda cu Teofit si Chiril, arhiepiscopi ai Alexandriei. Avand o inclinatie pentru invatatura de carte dar si pentru intelepciunea dumnezeiasca si cea lumeasca, a lasat oamenilor foarte multe scrieri deosebite. Lasand in urma avutia si toate lucrurile materiale merge la muntele Pelusion unde cauta fericirea vietii. Astfel cuviosul Isidor se face monah.
Acolo, la munte se nevoieste si cugeta la Domnezeu, lumineaza cu dumnezeiestile sale cuvinte toata lumea, intarind credinciosii care savarseau fapte bune si certand pe cei neascultatori. Tot cu ajutorul cuvintelor ii facea pe acestia sa revina pe calea cea dreapta. Mai mult, dupa o vreme, ajunge sa sfatuiasca si sa povatuiasca imparati. Traind bine astfel sfantul cuvios, si dumnezeieste purtandu-se, isi sfarseste viata sa pamanteana la o varsta inaintata.
In cel de-al cincilea an al prigoanei care a avut loc in Persia impotriva crestinilor, a fost prins si sfantul Avramie de mai marele magilor. Avramie era episcop al cetatii Arvil. Acesta a fost silit sa renunte la credinta crestina si sa aduca ofranda zeilor prin inchinarea la soare. Insa fericitul Avramie ii spune mai marelui magilor: ticalosule si nenorocitule, cum nu te temi a imi cere sa fac ceea ce nu se cuvine? Este cu putinta sa las pe Creatorul soarelor si al tuturor fapturilor si sa ma inchis soarelui, care a fost facut de bunul Dumnezeu?
Aceste cuvinte il enervara pe tiran, astfel poruncind ca Avramie sa fie batut cu toiege. Vazand tiranul cum sfantul sufera vitejeste si ca se ruga pentru persoanele care il lovea, porunceste sa i se taie capul cu sabia. Asa sfarseste sfantul Avramie in satul Telman, primind cununa muceniciei.