Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe cuviosii Alipie Stalpnicul, Nicon si Stelian Paflagonul in fiecare an pe 26 noiembrie.
Alipie a trait pe vremea imparatului Eracle, in secolul al saptelea, undeva in preajma anului 608. Cuviosul provenea din cetatea Adrianopol a paflagonilor. Inainte de a se naste, acesta se arata maicii sale prin niste semne dumnezeiesti pentru a ii spune in ce chip va dori ca acesta sa fie.
Dupa ce se naste acesta va surprinde foarte multi oameni prin vederea si auzirea acestuia. Mama sa, pe cand era cu acest cuvios in pantece, se arata ca tinea in brate un mic mielusel frumos cu faclii aprinse in cornite. Toate acestea erau de fapt un semn al virtutilor si stralucirii ce aveau sa se intample mai apoi deoarece acesta s-a luptat cu toata nevointa si a dat dovada de o rabdare iesita din comun, stand pe stalp in soare pret de 13 de ani.
Astfel, precum facuse si Iov, Alipie il raneste pe diavol. Timp de 13 ani cuviosul va sta rezevat pe acel stalp doar pe o parte insa nu va reusi sa se intoarca si pe cealalta deoarece isi daduse cinstitul suflet in mainile Bunului Dumnezeu. Acesta a trait in lumea noastra pana la varsta de o suta de ani.
Cuviosul Nicon provenea din tara Armeniei si era fiul unui om important din acea regiune. Auzind glasul dumnezeiesc care graieste urmatoarele cuvinte: „Tot cel ce va lasa pe tatal sau si pe mama sa”, decide sa isi lase in urma parintii si sa mearga la manastire unde va arata o sumedenie nevointe, intrecand toti monahii prin aspra lui petrecere. Tatal sau, afland de faptul ca Nicon se afla la manastire, il cauta neincetat prin toate manastirile locului in speranta de a-l gasi.
Sfantul, parasind manastirea, se decise sa mearga in Rasarit, propovaduind tuturor celor care aveau urechi sa auda si zicand „Pocaiti-va”. Astfel, Nicon mersese in insula Creta la toate cetatile si orasele, dupa care mersese la cetatea Lacedemoniei unde va savarsi foarte multe minuni si va cladi o biserica in numele sfant al Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Aici va ramane pana la finalul vietii sale pamantesti, dupa care se muta la Domnul, primind cununa nevointei.
Cuviosul Stelian fu sfintit inca de cand se afla in pantecele mamei sale si deveni local pentru Sfantul Duh. Astfel, cuviosul isi imparti toata bogatia celor saraci si se facu monah. Iar Stelian reusi sa ii covarseasca pe toti monahii din acele vremuri prin nevointa sa neobositoare si prin viata aspra pe care o duse. Mai apoi merge in pustie si intra intr-o pestera unde va supravietui cu ajutorul Domnului care trimisese un inger pentru a ii oferi hrana.
Astfel, Stelian deveni doctor de nenumarate nevindecate patimi. Deoarece atunci cand aparu boala care omora pruncii iar parintii ramaneau fara copii, cateva maici chemara numele acestui nostru sfant, zugravind icoana cea sfanta a acestuia. Astfel, pruncii incepura iarasi sa se nasca iar cei bolnavi se vindecara. Vietuind asa mereu pomenitul si savarsind foarte multe minuni si tamaduind pe cei bolnavi, se muta la Domnul.