Cuviosul Pahomie cel Mare 

0

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Cuviosul Pahomie cel Mare în fiecare an pe 15 mai, care s-a născut în anul 292 în Esna⁠, în regiunea Luxor, din Egipt, cunoscută istoric și ca ținutul Tebei.

Tinerețea și Educația Cuviosului Pahomie cel Mare

Astfel, preacuviosul Pahomie s-a născut în secolul al III-lea în Thebaida (Egiptul de Sus), din părinți păgâni, și a primit o bună educație seculară.

Cuviosul a trăit pe vremea Împăratului Constantin cel Mare, care de tânăr se distingea prin bunătatea caracterului său, fiind cast și prudent.

Mergând așa odată împreună cu părinții săi în căpătâiul idolilor, îl auzi pe cel care slujea acolo spunând următoarele vorbe părinților săi: „Scoateți de aici pe vrăjmașul zeilor și-l alungați.” Iar preacuviosul, după ce a băut din vinul jertfei, a vărsat.

Viața de soldat și convertirea

După ceva timp, pe când Pahomie înainta în vârstă, se decide să intre în rândul ostașilor.

La vârsta de 20 de ani, Pahomie a fost recrutat în armata împăratului Constantin. Totuși, nu va rămâne prea multă vreme în slujba ostașească. Când recruții au fost cazați într-un edificiu al închisorii orașului, sub supravegherea gărzii, creștinii locali veniseră cu provizii de hrană, hrăneau soldații și îi serveau cu devotament.

Când tânărul a aflat că acești oameni acționează astfel din dragoste pentru Dumnezeul lor, respectând porunca Sa de iubire față de aproapele, acest lucru i-a pătruns profund inima curată. Pahomie și-a făcut promisiunea de a deveni creștin.

Viața Monahală Sub Îndrumarea lui Palamon

Revenind din armată după victorie, a preferat să meargă la Tebaida de sus, unde cuviosul va primi botezul Mântuitorului Iisus Hristos și se va face monah.

Pahomie după ce a primit Sfântul Botez, s-a stabilit într-un sat retras, Shenesit, și a început imediat să ducă o viață de asceză riguroasă. Simțind nevoia unui ghid spiritual, s-a adresat pustnicului din Thebaida, Palamon, a fost primit cu dragoste de bătrân și a început să urmeze cu râvnă ascetismul monastic după exemplul mentorului său.

Întemeierea mănăstirii de la Tabeida și răspândirea monahismului

Într-o zi, după 10 ani de viață în deșert, preacuviosul Pahomie, aflându-se într-o călătorie prin pustiu, s-a oprit la ruinele satului Tabennisi (Tebaida) și a auzit un glas de Sus care îi poruncea să construiască o mănăstire în acel loc. Vocea aceea i-a mai arătat și înlesnirea locului dar și mulțimea de credincioși care urma să se strângă acolo.

Și după cum a spus însuși acel glas, iată că acolo s-au adunat mulți credincioși, printre care și Teodor sfintitul, care îi va deveni ucenic în fapte bune și minuni săvârșite alături de Pahomie.

Pahomie i-a povestit despre acest lucru bătrânului Palamon, și amândoi, luând cuvintele auzite drept o îndrumare divină, s-au dus la Tebaida și au început construcția unei mici locuințe monahale. Sfântul bătrân Palamon a binecuvântat începutul acestei mănăstiri și a prezis viitoarea ei slavă.

Învățături și Viața de Obște a Sfântului Pahomie

Curând, sfântul Palamon a trecut la Domnul. Atunci, un Înger al Domnului i s-a arătat Sfântului Pahomie în chip de călugăr și i-a înmânat o regulă monahală. Nu după mult timp, fratele mai mare al preacuviosului, Ioan, a venit la el și a locuit împreună.

Aici pe mai departe preacuviosul Pahomie a suferit multe ispite și atacuri din partea dușmanului neamului omenesc, dar toate aceste ispite le-a respins cu vrednicie, rugându-se lui Dumnezeu și având răbdare.

Treptat, la preacuviosul Pahomie au început să se adune ucenici. Toți erau impresionați de diligența mentorului lor, care reușea să îndeplinească toate lucrările monahale: îngrijea grădina, discuta cu cei ce veneau să ceară sfaturi și îngrijea de bolnavi.

Preacuviosul Pahomie a introdus o regulă de viață comună, stabilind uniformitate în alimentație și îmbrăcăminte pentru toți. Călugării mănăstirii trebuiau să lucreze în serviciile atribuite pentru binele comun al mănăstirii. Printre serviciile lor se număra și copierea cărților.

Călugării nu trebuiau să aibă bani proprii sau să primească ceva de la rudele lor. Preacuviosul considera că ascultarea, efectuată cu zel, este mai presus de post și rugăciune și cerea de la călugări respectarea strictă a regulii, pedepsind aspru pe cei care o încălcau.

Susținerea femeilor în monahism

La un moment dat, la preacuviosul Pahomie i-a venit sora sa, Maria, care dorea de mult să-și vadă fratele. Dar ascetul sever i-a refuzat întâlnirea și prin portar i-a transmis binecuvântarea să urmeze calea monahală, promițându-i ajutorul său în acest sens.

Maria a plâns, dar a procedat conform indicațiilor fratelui său. Călugărițele din Tebaida i-au construit o locuință pe malul opus al Nilului. La Maria au început să se adune călugărițe, iar în curând s-a format o mănăstire de femei cu o regulă strictă, transmisă de preacuviosul Pahomie.

Numărul călugărilor mănăstirii a crescut rapid, ceea ce a necesitat construcția altor șapte mănăstiri în apropiere. Numărul călugărilor a ajuns să fie de până la 7000, toți fiind sub îndrumarea preacuviosului Pahomie, care vizita toate mănăstirile și le administra.

Confruntările și Ispitele preacuviosului Pahomie cel Mare

În același timp, preacuviosul Pahomie rămânea un călugăr profund umil, întotdeauna gata să asculte și să primească observații de la fiecare frate.

Sever și strict cu sine însuși, preacuviosul Pahomie avea o mare milă și înțelegere pentru călugării spirituali imaturi. Unul dintre călugări aspira la martiraj, dar preacuviosul l-a îndepărtat de aceste aspirații și l-a învățat să își împlinească ascultările monahale în tăcere, stăpânindu-și mândria și cultivându-și smerenia.

Totuși, călugărul nu a ascultat de mentorul său și a părăsit mănăstirea, după care a fost atacat de tâlhari, care sub amenințarea morții l-au forțat să aducă jertfă zeilor păgâni.

Disperat, călugărul s-a întors în mănăstire. Preacuviosul i-a poruncit să se roage intens zi și noapte, să țină un post sever și să trăiască în tăcere completă. Călugărul a urmat sfatul preacuviosului, iar acest lucru i-a salvat sufletul de la disperare.

Preacuviosul îi învăța pe călugări să se ferească întotdeauna de a-i judeca pe ceilalți și el însuși se temea chiar să gândească să condamne pe cineva.

Cu o dragoste specială se îndrepta preacuviosul Pahomie către călugării bolnavi. Îi vizita, îi încuraja pe cei descurajați, îi convingea să mulțumească lui Dumnezeu și să-și pună speranța în voința Sa sfântă. Bolnavilor le ușura postul, dacă era necesar pentru recuperarea lor.

Odată, în absența preacuviosului, bucătarul nu a pregătit mâncare fiartă călugărilor, susținând că frații preferă să postească. În loc să-și îndeplinească ascultarea, el a împletit 500 de rogojini, dar preacuviosul nu a aprobat acest act și, ca pedeapsă pentru nesupunere, a ordonat să fie arse toate rogojinile confecționate de bucătar.

Preacuviosul Pahomie întotdeauna îi învăța pe călugări să se bizuie numai pe ajutorul și mila divină. În mănăstire a avut loc o dată o lipsă de grâu. Toată noaptea, sfântul s-a rugat, iar dimineața au adus de la guvernatorul orașului o cantitate mare de pâine pentru mănăstire, fără să ceară nimic în schimb. Domnul l-a înzestrat pe preacuviosul Pahomie cu darul de a face minuni și de a vindeca boli.

Iar la atât de multă înălțime de cunoaștere dumnezeiască se ridica cu nepătimirea. Astfel, reuși să vadă cu gândul și toate suirile sufletelor fericite, văzând atât pe cei din față cât și pe cei de departe, proorocind ceea ce avea să se întâmple.

Astfel i-au fost descoperite de Domnul soarta viitoare a monahismului. Drept urmare Sfântului i s-a arătat că ultimii călugări nu vor avea aceeași râvnă pentru ascetism ca primii, vor merge ca în întuneric, fără a avea ghizi experimentați.

Întins pe pământ, preacuviosul Pahomie plângea amar, strigând către Domnul și cerând milă pentru ei. În răspuns, a auzit o Voce:

„Pahomie, amintește-ți de mila lui Dumnezeu. Despre ultimii călugări să știi că și ei vor primi răsplată, pentru că vor suferi din cauza unei vieți grele pentru un călugăr”.

Înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului, sfântul număra monahii care veneau la dansul și afla că au fost peste o mie și patru sute de bărbați.

Iar toți cei care veneau la dansul veneau pentru a se bucura alături de ceilalți, pentru înfrânarea poftele și pentru toate trudele pustnicești.

Astfel, minunându-se de aceste obiceiuri pe care oamenii le adoptaseră, schimbându-și viața, Dumnezeu decisese că este momentul să-l cheme să se așeze alăturea Lui.

Ultimii Ani și trecerea la Domnul a sfântului Pahomie cel Mare

Spre sfârșitul vieții sale iată deci cum s-a săvârșit cuviosul Pahomie în Hristos, fiind înmormântat în mănăstirea pe care a clădit-o.

Preacuviosul Pahomie a suferit grav de o boală molipsitoare care bântuia în acele locuri. Iubitul său discipol cel mai apropiat, preacuviosul Teodor (pomenit pe 17 mai), l-a îngrijit cu dragoste de fiu.

În acest mod preacuviosul Pahomie a trecut la Domnul în jurul anului 348, la vârsta de 53 de ani și a fost înmormântat lângă munte, aproape de mănăstire.

sursa foto: Atelier Icoane

Share.