Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan in fiecare an pe data de 4 martie.
Gherasim s-a nascut la Lycia, provincie din sudul Asiei Mici, teritoriul Turciei de astazi. Acest sfant a trait in secolul al V-lea, pe vremea imparatului Teodosie al II-lea.
Se naste intr-o familie instarita insa, de la o varsta frageda a dat dovada de foarte multa evlavie, simtind cum Domnul il cheama sa urmeze o viata mult mai duhovniceasca. Astfel, se decide sa pece in pustiurile Tebaidei, in Egipt, unde va intra in monahism. Ramane in acea perioada o vreme, unde isi va petrece timpul in rugaciune si in post, perioada dupa care se intoarce in provincia Lycia.
In apropierea sfasitului domniei lui Teodosie, prin preajma anului 450, Gherasim paraseste provincia sa natala si pleaca in pelerinaj in Tara Sfanta. Odata ajuns acolo, se stabileste in pustiul Iordanului, unde vietuieste timp de o perioada in sihastrie, petrecandu-si tot timpul in post, rugaciune dar si nevointe duhovnicesti.
In acea perioada, viata ortorodcsilor si cea crestineasca in general era tulburata de tensiunile dintre ortodocsi si adeptii lui Dioscor I, papa-patriarh al Alexandriei si Eutihie, arimandritul unei biserici din Constantinopol, care erau de parere ca invatatura monofizita despre Hristos este cea dreapta. In anul 451, pe cand imparatii Marcian si Pulcheria convoaca Sinodul Ecumenic de la Calcedon, doctrina pe care adeptii lui Dioscor o sustineau este blamata, considerata eretica.
Unii crestini din Orient, in special cei din Siria si Egipt vor continua totusi sa urmeze doctrina monofizita. Acest lucru duce la ruptura Bisericii din Orient. Sfantul Chiril al Ierusalimului in opera “Vietii Sfantului Eftimie cel Mare” spune ca Sfantul Gherasim, pentru o scurta perioada, cade in capcana, crezand in invatatura monofizitilor.
Totusi, obisnuind sa mearga adesea in pustie, in locul cunoscut sub numele de Ruva, il intalneste pe Sfantul Eftimie cel Mare, care ii arata ca a pasit pe calea cea gresita, abatandu-se de la calea cea dreapta si il sfatuieste sa se intoarca la credinta cea dreapta. Gherasim, vazand greseala pe care o comise, se pocaieste, devenind un infocat avocat al invataturii de la Calcedon. Ramane multe vreme alaturi de Sfantul Eftimie, petrecandu-si viata postind, iar ulterior, dupa ce se stabileste in apropierea raului Iordan si pana la trecerea in nefiinta a Sfantului Eftimie (473) il vizita extrem de des.
De-a lungul vietii sale, o multime de ucenici s-au strans in jurul lui Gherasim, fiind atrasi de faima nevointei sale si dornici de o viata monahala aspra. Astfel, sfantul intemeiaza in 460 o manastire de tip lavriot in desertul Iordanului.
La manastire sfantul ducea o viata mai aspra decat monahii care se adunasera in jurul sau. De exemplu, in Postul Mare se retragea in adancul pustiei unde tinea post negru, luand doar Sfanta Imparasanie si nimic altceva.
Gherasim este chemat de Dumnezeu la el in anul 475, cu pace, fiind ingropat cu mare cinste si plans de toti fratii sai langa biserica. Pana in zilele noastre mormantul si manastirea cuviosului Gherasim au devenit un loc de pelerinaj pe care crestinii il viziteaza anual in numere insemnate.
Sursa foto: Atelier Icoane
Este creștinească exprimarea ”trecerea în neființă a Sfântului Eftimie”?