Sfantul Sfintit Mucenic Policarp, Episcop al Smirnei este praznuit de Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 23 februarie.
Policarp, „roditor in toate cele bune” (Col. 1:10) a luat fiinta in cel dintai secol si a vietuit in Smirna, provincie din Asia Mica. De la o varsta extrem de frageda ramane orfan si este crescut de Calista, o vaduva credincioasa, la sfatul unui inger.
Odata cu moartea Calistei, Policarp renunta la toate bunurile lumesti si incepe o viata casta, purtand de grija bolnavilor si infirmilor. In sufletul sau se simtea extrem de apropiat de Sfantul Bucolus, Episcop al Smirnei. Acesta din urma, intr-o prima faza, il hironeste diacon si ii incredinteaza propovaduirea Cuvantului Creatorului in biserica. Ulterior, il hironeste in sfanta preotie.
Pe vremea sfantului traia si Sfantul Apostol Ioan Teologul, un prieten extrem de bun de-al sau, cu care mergea de multe ori in calatoriile apostolice de a propovadui credinta cea dreapta, in numele Domnului.
La putin timp inainte ca Sfantul Bucolus sa isi incredinteze sufletul in mainile Domnului, acesta a cerut ca Policarp sa ii urmeze in tronul episcopal, ca episcol al Smirnei. Iar cand Policarp devine episcop, insusi Mantuitorul Iisus Hristos i se arata.
In functia de episcop, Policaprp a reusit sa isi conduca negresit turma, fiind extrem de iubit de toti. Ignatie al Antiohiei Teoforul „Purtatorul de Dumnezeu” il iubea extrem de mult si avea un respect desavarsit pentru sfantul Policarp. Iar cand Policarp mergea la Roma pentru a astepta executia sfantului, Sfantul Sfiintitul Mucenic Policarp ii scrie urmatoarele cuvinte: „Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gasi pe Dumnezeu, aaa cum pilotii au nevoie de vant si marinarii in furtuna cauta un port.”
In timpul domniei imparatului roman Marcus Aurelius (161-180), perioada neagra prin prisma persecutiei pe care acesta impreuna cu toti paganii au intreprins-o impotriva crestinilor, imparatul ii cere judecatorului cautarea lui Policarp. Desi initial nu voia sa faca acest lucru, se lasa convins la rugamintile credinciosilor. Astfel, Policarp se ascunse intr-un mic sat in apropiere de Smirna. Iar cand soldatii ii dara de urma si venira sa il ia, bunul nostru Policarp ii intampina si ii pofteste la masa, cerandu-le mai apoi putin ragaz pentru rugaciune si a fi pregatit pentru a deveni martir.
Toate suferintele dar si moartea sa se regasesc in „Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna catre celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi scrieri ale literaturii crestine.
La proces, Sfantul Policarp nu isi ascunde religia, ci, dimpotriva, isi marturiseste credinta si iubirea pentru Hristos clar si raspicat. Pentru acest lucru sfantul fu trimis sa fie ars de viu. La inceput, calaii au incercat sa il fixeze in cupe pe un stalp insa sfantul spune ca bunul Dumnezeu ii va da putere iar flacarile nu il vor birui, spunandu-i sa il lege cu sfori. Chiar daca flacarile au ajuns sa il inconjoase, acestea nu l-au atins, ci s-au ridicat deasupra capului sau in forma de bolta.
Imparatul, vazand ca flacarile nu reusesc sa il omoare pe sfant, ordona paganilor sa il injunghie. Sangele inceput sa curga atat de mult incat toate flacarile s-au stins. La putin timp trece la Domnul, iar corpul mucenicului este incinerat. Crestinii din cetatea unde era episcop, iau ramasitele sfantului cu multa cinste, sarbatorind in fiecare an la asta data ziua martirului.
Policarp, de-a lungul vietii sale a scris multe episcope pentru turna sa dar si pentru alti credinciosi. Totusi, din pacate, singura care a supravietuit pana in zilele noastre este Epistola catre Filipineni, care a ajuns sa fie citita in aproape toate bisericile din Asia Mica.
Sursa foto: Atelier Icoane