Anul 1054 marcheză, în istoria Bisericii, un eveniment care nu și-a găsit concilierea nici în zilele noastre – Schisma dintre Bizanț și Apus ori ruptura dintre adevărata Biserică a lui Hristos, cea de Răsărit, de Biserica Apuseană, vizibil dezechilibrată doctrinar și mult îndepărtată de nucleul creștinismului primar.
La baza rupturii au stat atât fundamente teologice, cât și neteologice, însă argumentele teologice sunt cele cu adevărat relevante, ele împiedicând și astăzi unele tentative de „unificare”. Dar unificarea nu trebuie să fie motivată de suplinirea unei coordonate administrative, nici plasată pe fond politic ori mânată de atingerea unor scopuri lumești. Ea ar trebui să fie sinonimă cu unitatea în credința cea adevărată, cuprinsă în învățătura lui Hristos și transmisă prin Sfinții Apostoli, și de propovăduirea aceluiași Adevăr.
Privind îndeaproape nuanțele învățăturii ortodoxe, înțelegem și de ce bisericile s-au segregat, și de ce nu putem discuta despre o reconciliere, întrucât aceasta ar fi bazată pe acceptarea unor principii doctrinare catolice eretice.
Astfel, de învățătura catolică ne diferențează următoarele:
- dogma filioque, potrivit căreia Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl, și de la Fiul. Această modificare este făcută în anul 589 și se opune în mod eronat dogmei despre Sfântul Duh, stabilită în cadrul Sinoadelor Ecumenice I și II. Aceasta lămurește nestrămutat, cu prilejul rugăciunii Crezului, că Sfântul Duh „de la Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit“.
- imaculata concepție sau neprihănita zămislire, cu trimitere la Maica Domnului. Astfel, dogma catolică susține faptul că Sfânta Fecioară Maria s-a născut de la Duhul Sfânt, fără păcatul originar. Concepția ortodoxă se opune acestei idei și afirmă faptul că datorită neprihănirii și a credinței Sale, Maica Domnului a fost aleasă pentru a-L purta în pântece pe Mântuitorul. Iar pentru aceasta, nu era nevoie ca ea să se nască fără păcat strămoșesc. Ba mai mult decât atât, din perspectiva imaculatei concepții, întreaga nevoință duhovnicească a Maicii Domnului este desconsiderată, sfințenia Acesteia fiind pusă pe seama unui dat înnăscut.
- existența unui purgatoriu. Potrivit învățăturii catolice, sufletele având păcate „mai ușoare” poposesc în acest loc pentru a se purifica, înainte de a ajunge în Rai.
- supremația și infailibilitatea papală. Aceste două atribute nu sunt recunoscute de Biserica Ortodoxă, întrucât papa este considerat locțiitorul lui Hristos pe pământ, urmașul Sfântului Petru, capul suprem al bisericii. Mai mult decât atât, un singur om (papa) nu își poate asuma puterea de a nu greși și de a emite judecăți dogmatice pentru o întreagă colectivitate, făcându-se astfel egal cu Dumnezeu.
- celibatul preoților care contravine încă o dată hotărârilor Sinoadelor ecumenice care au permis preoților de mir să aibă familie.
- Sfânta Împărtășanie oferită copiilor numai după o anumită vârstă, ceea ce a permis ca unii să moară neîmpărtășiți. În plus, adulții se pot împărtăși fără Taina Spovedaniei.
- îngăduința de a consuma lapte, ouă și brânză în timpului Postului Mare
- introducerea unor inovații în viața de cult: statuile, muzica instrumentală, adorarea inimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.