Trecerea la Domnul a unei persoane este cu siguranță un moment de mare durere mai ales pentru familie, rude apropiate și cunoscuți. Deși Biserica ne învață că momentul trebuie mai degrabă trăit cu conștiință și cu înțelegerea faptului că trupul se desparte de suflet pentru ca acesta din urmă să devină nemuritor, pentru a fi așezat „în loc de lumină, în loc de verdeață”, după cum este scris în Sfânta Scriptură, totuși, cei rămași în urmă îndurerați nu pot privi de cele mai multe ori atât de profund acest impas.
Conform învățăturilor duhovnicești este esențial ca fiecare dintre credincioși să perceapă această etapă nu ca finalul vieții, ci ca un adevărat început, dincolo de lumea palpabilă, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.”
Încă din momentul morții, începe o reală tranziție a sufletului, despre care preoții duhovnici mari ai României au vorbit de-a lungul timpului. Părintele Cleopa Ilie, a lăsat un cuvânt de învățătură cu mare greutate despre acest moment al vieții. Conform marelui duhovnic, în clipa trecerii la cele veșnice, lângă trup se dă o adevărată luptă. Îngerii buni, „albi ca spuma laptelui” păzesc sufletul de îngerii negrii pregătiți să îi arate acestuia păcatele spre care s-a aplecat de-a lungul vieții. Cel mai puternic apărător însă este îngerul păzitor primit odată cu Taina Botezului. Acesta însoțește sufletul în călătoria de după moarte spre scaunul lui Dumnezeu, dar și pe pământ pe parcursul vieții.
„Când apare îngerul păzitor lângă suflet, toți ceilalți se dau la o parte.” , spunea părintele Cleopa.
Primele trei zile
În primele trei zile după moarte, sufletul trece printr-o tranziție apăsătoare, fiind pentru momente la fel de dificile precum și pentru cei care rămân în urma lui pe pământ, îndurerați. Părintele Cleopa amintea faptul că sufletul rămâne în primele 24 de ore alături de îngerul păzitor lângă trup. Astfel, sufletul vede cât este de plâns de cei dragi și îi pare rău. În cea de a treia zi, călătoria de mână cu îngerul păzitor alături de ceata mare de îngeri continuă spre vămile văzduhului.
„În ziua aceasta i se dau sufletului încă şase îngeri, care cu cel de la Botez sunt şapte, şi îşi începe călătoria spre cer, că are de trecut vămile văzduhului. La ele suntem cercetaţi de cele mai mari căpetenii ale iadului pentru toate faptele, toate cuvintele şi toate gândurile”, descria profund duhovnicul.
Următoarea perioadă este destinată dezvăluirilor unele deosebit de frumoase pentru suflet, altele de-a dreptul înspăimântătoare pentru suflet. Pentru șase zile, sufletul vede frumusețea Raiului și se întâlnește cu cei trecuți la cele veșnice din neamul lui.
După cele șase zile, sufletul merge pentru alte 30 în iad. Acolo vede muncile și chinurile la care sunt supuse sufletele ce au fugit de legea lui Dumnezeu. Sufletul se înspăimântă de cele văzute însă îngerul păzitor „îl apără cu aripile lui” așa cum dezvăluia părintele.
Călătoria lungă se încheie în cea de a 40-a zi de la moarte. Atunci, sufletul ajunge în fața scaunului lui Dumnezeu pentru judecata particulară. Atunci îi sunt arătate faptele bune precum și cele rele deopotrivă. Se spune în Biserica Ortodoxă că în ziua judecății, Dumnezeu stă 23 de ore pe scaunul milei și doar o oră pe cel al dreptății. Astfel, cu nădejde spre mila lui Dumnezeu, sufletul și cei rămași în urmă pe pământ speră ca acesta să fie așezat în rândul drepților în Rai.Totodată, se crede că sufletul vine în cea de a 40 a zi de la trecerea în veșnicie la casa în care a locuit pentru a-și lua rămas bun.