Trăim vremuri de răstriște în care la doar un pas de țara noastră, semenii duc pe umeri teroarea unui război…
Articole creștine din categoria: Rugăciune
Într-o vreme în care suntem asaltați din toate părțile de chemări spirituale diverse, de revoluții individuale, de strategii de dezvoltare…
Când ne gândim la rugăciune avem de multe ori impresia că ne pregătim pentru o întâlnire foarte importantă, la care…
De multe ori, când începem să pregătim cele necesare pentru pomenirea morților, suntem furați de grijile și problemele cotidiene. Suntem…
Declarată monument istoric, mănăstirea Prislop se află situată în județul Hunedoara, în apropierea satului Silvașu de Sus. Mănăstirea Prislop este…
Deși am crede că avem cu toții răbdare, viața ne arată că uneori aceasta ne ocolește sau este cu desăvârșire…
Mersul la Biserica pentru a celebra Sfânta Liturghie este o călătorie în cadrul căreia pătrundem într-o lume minunată, în care…
Cu siguranță pe parcursul vieții vin momente în care cerem cu ardoare ca Dumnezeu să împlinească anumite lucruri însă nu…
Cea mai ușoară și simplă metodă de a intra în comuniune cu Dumnezeu este rugăciunea. Când să ne rugăm? Noaptea…
Credința este cel mai important element în a stabili, menține și întări comuniunea cu Dumnezeu. Credința este încrederea nestrămutată în…