5 mănăstiri în jurul capitalei care pot fi vizitate

0

În jurul Bucureștiului, la distanțe relativ mici, se află câteva mănăstiri foarte frumoase, pe care le putem vizita la final de săptămână.

Mănăstirea Snagov este situată în localitatea Snagov, la 25 km de Bucuresti. Se pare ca este una dintre mănăstirile ctitorite în ultimii ani de domnie ai lui Mircea cel Bătrân, fiind ulterior refăcută și de către Vlad Țepeș, Neagoe Basarab și Mircea Ciobanu.Mănăstirea a fost un important lăcaș de cult de-a lungul vremii. Constantin Brâncoveanu a înființat aici o tipografie, prin intermediul careia multe cărți de valoare au fost tiparite, inclusiv prima carte cu litere latine din perioada limbii române moderne.
Mănăstirea Cernica este situată la 14 km de Bucuresti, în localitatea Pantelimon. Construcția acesteia a început în anul 1608, în timpul domniei lui Știrbei Vodă. De-a lungul timpului aici s-au format generații de monahi, prin intermediul școlii monahale din interiorul ei. În cadrul mănăstirii sunt construite trei biserici și trei paraclise. În cimitirul din mănăstire sunt îngropați scriitorul Gala Galaction, pianistul Johnny Raducanu, actrița Stela Popescu, regizorul Geo Saizescu, realizatoarea Marioara Murarescu și mulți alții.

Mănăstirea Chiajna este situată în apropierea cartierului Giulesti și reprezintă un monument istoric a cărui istorie este plină de provocări. Construcția bisericii a fost începută în vremea lui Alexandru Ipsilanti, având dimensiuni foarte mari pentru acea vreme. Biserica a fost bombardată de către turci înainte de a fi sfințită, crezându-se ca este o cetate. Turla bisericii a rezistat până la cutremurul din 1977, când s-a prăbușit.Dimensiunile sale fac din biserica un monument impunător situat în mijlocul vegetației, motiv pentru care prezinta un interes deosebit pentru vizitatori.
Mănăstirea Comana este menționată documentar în anul 1461, ctitorita de Vlad Țepeș. De-a lungul timpului, mănăstirea a fost obiectul unor lucrări de restaurare, începând cu Radu Șerban si continuând cu Cantacuzini. Mulți dintre Cantacuzini sunt îngropați aici, mănăstirea devenind un loc de înhumare al acestora. Mănăstirea se afla deasupra lacurilor din județul Giurgiu. Vegetația impresionantă a zonei, a determinat în 1954 sa fie declarata rezervatie natura pentru protejarea lăcrămioarelor și a bujorului românesc.

Mănăstirea Țigănești este situată la jumătatea distanței dintre București și Ploiești. Ctitorită de boierul Matei Țigănescu, prin 1780, mănăstirea mai păstrează din acea perioada, doar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Mănăstirea este renumita pentru veșmintele preoțești, precum și de broderiile din bumbac și mătase cu fir de aur și argint, lucrate în atelierele sale celebre. O astfel de broderie, lucrata în mănăstire, se poate vedea și în Castelul Peleș de la Sinaia, Sala Maura.

 

Distribuie