A treia aflare a Capului Sf. Ioan Botezatorul

0

Cea de-a treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita in fiecare an pe 25 mai. Potrivit Sfintei Scripturi, regele Iudeei, in cadrul unui ospat care marca ziua sa de nastere, ordona taierea capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, dupa ce Irodiada ii cere acest lucru.

In prealabil, Irod a fost certat pentru traiul nelegiuit al sau cu Irodiada, nimeni alta decat sotia fratelui regelui. Urandu-l din toti rarunchii pe Ioan, Irodiada ii spune fiicei sale Salomeea sa ii ceara imparatului capul lui Ioan ca rasplata pentru dansul care i l-a acordat.

Deoarece acesta se temea ca Sfantul ar putea reinvia din morti daca trupul ar fi ingropat impreuna cu capul, Irod le da ucenicilor doar trupul sfantului, care mai apoi a fost ingropat la Sevastia, in timp ce capul sau a fost ingropat de Irodiada in curtea sa.

Conform traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului regelui este cea care a furat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si il ingroapa la Ierusalim, in muntele Elonului.

Crestinii considera aceasta intamplare ca prima aflare a sfantului cap. Mai apoi, la ceva timp distanta, un om bogat si extrem de credincios, renuntand la toate bunurile lumesti si la pozitia sociala, se facu monah si lua asupra sa numele de Inochentie. Devenit monah, salasluieste in locul in care este ingropat capul Botezatorului. Voind sa construiasca o chilie, acesta sapa adanc si descoperi vasul de lut in care gasi capul. Iar prin descoperire dumnezeiasca primeste de veste ca este de fapt capul Sfantului Ioan Botezatorul. Inochentie cinsteste cu foarte multa cinste aceste sfinte moaste, dupa care le ingroapa tot in locul unde le gasi.

Capul va ramane acolo pana pe vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, cu ajutorul a doi monahi, sfantul cap ajunge la Emesa, in Siria, in posesia unui olar. La mijlocul secolului, in anul 453, episcopul Uranie al Emesei aseaza cinstitul cap al Botezatorului in biserica cu mare cinste. Aceasta este considerata cea de-a doua aflare a cinstitului cap.

Iar pe vremea luptei impotriva sfintelor icoane, capul Botezatorului Ioan este ingropat la Comane, de unde mai apoi este dus la Constantinopol de Sfantul Ignatie, la mijlcul secolului al noualea, in anul 860, pe vremea imparatului Mihail. Aceasta din urma este cea de-a treia aflare a cinstitului cap a Sfantului Ioan Botezatorul.

Distribuie