Boboteaza, cunoscută și ca Epifania, este sărbătorită pe 6 ianuarie și marchează Botezul Domnului Iisus Hristos în râul Iordan.
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este sfințirea apei. În această zi, preoții ortodocși sfințesc apele râurilor, lacurilor sau mărilor. Oamenii se adună în jurul acestor locuri pentru a asista la slujbă și pentru a lua apă sfințită acasă, crezând că aceasta are proprietăți de vindecare și purificare.
Postul din ziua de 5 ianuarie
Un alt obicei specific este aruncarea crucii în apă. Preotul aruncă o cruce de lemn în apă și tinerii din comunitate se întrec să o recupereze. Cel care reușește să scoată crucea din apă este considerat a fi binecuvântat pentru întregul an.
În multe regiuni din România, Boboteaza este asociată și cu obiceiul de a colinda. Grupuri de tineri și copii, îmbrăcați în costume tradiționale, merg din casă în casă, colindând și aducând urări de bine gazdelor.
De asemenea, în unele zone, există tradiția de a se pregăti bucate speciale pentru această zi, cum ar fi preparatele din pește, simbolizând botezul lui Hristos.
Aceste tradiții reflectă nu doar aspectul religios al sărbătorii, ci și o parte importantă a patrimoniului cultural și folcloric românesc.
Boboteaza este însoțită și de o serie de superstiții, care variază de la o regiune la alta:
- Spălatul hainelor: Există o credință răspândită că spălatul hainelor în zilele de 5, 6 sau 7 ianuarie aduce ghinion. Se consideră că apa în aceste zile devine sacralizată și nu ar trebui folosită în scopuri obișnuite.
- Îmbăierea: Asemănător cu spălatul hainelor, îmbăierea în aceste zile este, de asemenea, evitată. Se crede că aceasta ar putea interfera cu binecuvântările și purificarea spirituală aduse de sărbătoare.
Aceste tradiții și superstiții reflectă conexiunea profundă dintre om, natură și divinitate, fiind caracteristice multor culturi și tradiții populare românești.
Boboteaza este mai mult decât o sărbătoare religioasă; este un moment de întărire a legăturilor comunitare și de reafirmare a identității culturale. În satele și orașele din România, această zi este marcată prin diverse activități comunitare care unesc oamenii, indiferent de vârstă sau statut social.
În acest context, natura însăși este percepută ca fiind într-o stare de sfințenie. Apele sunt văzute ca elemente purificatoare și binecuvântate. Utilizarea lor în scopuri cotidiene în această perioadă este considerată nepotrivită. Astfel se subliniază respectul profund pentru natură și rolul ei esențial în viața spirituală a comunității.