Biserica Ortodoxa il cinsteste pe Sfantul Cuvios Mucenic Luchian in fiecare an pe 15 octombrie.
Luchian se tragea de pe meleagurile Siriei, din cetatea Samosatelor, nascut din parinti drept-credinciosi. Pe cand avea doisprezece ani ramane orfan iar toata averea care i-a ramas o imparte saracilor, alegand calea stramta si aspra si sa il slujeasca pe Dumnezeu. Inca din tinerete refuza cu indarjire vinul, preferand sa bea doar apa, mancand doar o data pe saptamana. Se intampla uneori ca acesta sa nu guste nimic o saptamana intreaba, hrana lui constand doar in paine si apa.
Marea majoritate a a vietii sale pamantesti Luchian a petrecut-o in rugaciuni. Iubitor de tacere, se mangaie cu gandul la Dumnezeu, in timp ce la fata parea mereu trist. Cand trebuia sa vorbeasca, din gura sa se revarsau Scripturile dumnezeiesti, abia mai putand apoi sa se odihneasca deoarece se gandea neincetat la dansele. Ducand o viata in care intelepciunea si iscusinta in invatatura erau trasaturile principale, se invredniceste de randuiala preoteasca in cetatea Antiohiei.
Dorind sa converteasca cat mai multi oameni la crestinism si sa ii aduca pe calea cea dreapta, a creat o scoala unde a adunat foarte multi ucenici. Acesta era invatator al tuturor celor scrise in SCriptura si ale celor duhovnicesti; Datorita faptului ca era iscusit la scriere, reusi sa scrie foarte multe carti, astfel hranindu-se atat pe el cat si pe cei saraci.
Deoarece atat Vechiul cat si Noul Testament erau scrise in greaca, stricate de viclesugul paganilor, le indreapta in limba evreiasca. Acesta obisnuia sa umble prin cetate, vazut doar de unii. Preamarindu-se mereu cu toate bunatatile sale, imparatul Maximian afla de acesta. Imparatul dorea sa dezradacineze si sa piarda credinta cea dreapta. Obisnuia sa ii chinuie pe toti invatatorii crestini, pe intelepti sau cei renumiti ca ajutau oamenii sa urmeze credinta cea dreapta.
Auzind de Luchian, porunceste soldatilor sa il caute si sa il aduca pentru a fi chinuit. Auzind de intentia imparatului, Luchian incepu sa se ascunda de soldati, temandu-se de ceea ce avea sa i se intample. Pangratie, un preot din Antiohia, spuse trimisilor imparatului despre locul in care Luchian se afla. Si la fel ca si cu Iuda, il vinde la moarte pe cel nevinovat. Astfel, Luchian este prins si adus la Nicomidia pentru a fi torturat.
Pe cand ajunsese in cetate, gasi acolo foarte multi crestini si ucenici de-ai sai, care avand frica mare de chinuri, unii se ascundeau, in timp ce altii erau dispusi sa renunte la crestinism. Sfantul Luchian ii sfatuieste pe toti acestia sa nu renunte la credinta lor deoarece desi trupul lor poate fi ucis, sufletul acestora va dainui mereu.
Imparatul, auzind ca Luchain este dulce la vorba iar fata ii este frumoasa, de frica sa nu devina crestin, acesta vorbeste cu sfantul prin perdea si de la o mare departare.
Prima oara ii promite lui Luchian bunuri lumesti si daruri doar sa renunte la calea cea dreapta si la iubirea pe care acesta i-o poarta Creatorului, insa Luchian rade la auzul acestor lucruri, fapt care il manie pe imparat care ordona ca Luchian sa fie supus torturilor.
Acesta nu se sperie de amenintarea imparatului, astfel ca este dus la temnita si supus la foarte multe chinuri: este legat in lanturi, batut cu pietre ascutite si tinut fara mancare si apa. Mai apoi toate membrele i-au fost rupte din incheieturi, spatele ii este pus pe cioburi ascutite, unde va trebui sa zaca timp de patruzeci de zile. Odata cu inceperea praznicului dumnezeiestilor aratari, sfantul doreste ca atat el, cat si crestinii sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, motiv pentru care il roaga pe Dumnezeu sa ii indeplineasca dorinta.
Iar Domnul, cunoscut si iubit pentru milostivia Sa, reuseste prin nebagarea de seama a garzilor sa adune in temnita sfantului mai multi crestini si sa ii hraneasca cu paine si vin.
A doua dimineata, imparatul isi trimite slujitorii sa vada daca Luchian inca traieste. Cand acestia intra pe usile temnitei, Luchian, cand ii vazu, stiga de trei ori: „Sunt crestin”. Dupa ce sfarsi de spus aceste cuvinte isi dadu duhul in mainile Mantuitorului. Slujitorii se intorsesera la imparat sa ii spuna ca Luchian a murit, insa acesta ordona ca trupul sa ii fie aruncat in mare. Slujitorii facura exact dupa porunca lui Maximian si, legandu-l cu un bolovan mare il aruncara in mare, unde va sta treizeci de zile.
Mai apoi i se arata lui Glicherie, un ucenic de-al sau si ii porunci sa mearga la malul marii, sa ii recupereze trupul si sa il ingroape. Astfel, ucenicul mersese impreuna cu alti crestini sa caute trupul; vazura in mare niste delfini care duceau trupul mucenicului pe care il adusesera la mal. Credinciosii, luandu-i trupul cu mare bucurie il ingroapa pe Luchian cu mare cinste. La multi ani distanta, imparateasa Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, ridica o biserica in numele mucenicului, deasupra mormantului sau.