Sfanta Cuvioasa Pelaghia este praznuita de Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 8 octombrie.
In prima parte a vietii sale Pelaghia a fost o mare pacatoasa. Toate astea pana sa ajunga sa il aiba pe Dumnezeu un sufletul sau. Cuvioasa s-a nascut la Antiohia, avand parinti pagani, iar dumnezeu i-a oferit o frumusete trupeasca nemaintalnita.
Pelaghia s-a folosit de frumusetea pe care Dumnezeu i-a dat-o in scopuri necurate, spre pierzania ei si a celor care au fost cazut victime farmecelor sale. In urma tuturor desfranarilor sale a ajuns sa devina mai bogata decat unii si-ar putea inchipui.
Intr-o zi trece pe langa Biserica Sfantului Mucenic Iulian, unde chiar atunci tinea predica Inaltpreasfintitul Nonnus. Aceasta se opri cand auzi cuvantul acestuia referitor la infricosata Judecata si pedeapsa care ii astepta pe pacatosi in iad.
Acele cuvinte au cutremurat-o si au determinat-o pe Pelaghia sa isi schimbe viata intru totul. Ii fu scarba de ea insasi si incepu sa prinda frica de Creator. Se pocaieste cu amar de toate pacatele sale, ingenunchiind in fata lui Nonnus pe care il implora sa o boteze: „Indura-te si fie-ti mila de mine, Sfintite Parinte. Boteaza-ma si invata-ma pocaina, caci uite eu sunt adanc de pacate, gheena pierzarii, mreaja si unealta diavolului”.
Cuvintele acelea au zguduit-o, şi Pelaghia şi-a schimbat radical viaţa. Ei i-a fost scîrbă de ea însăşi, s-a temut tare de Dumnezeu, s-a pocăit cu amar de noianul păcatelor ei şi a căzut înaintea lui Nonnus rugîndu-se de el ca să o boteze: „Îndură-te şi fie-ţi milă de mine, Sfinţite Părinte. Botează-mă pe mine şi învaţă-mă pe mine pocăinţa, căci iată eu sînt adînc de păcate, gheena pierzării, mreaja şi unealta diavolului”.
Astfel se rugase Pelaghia, cu lacrimi in ochi la Inaltpreasfintitul Nonnus iar acesta a primit-o, acceptandu-i pocainta si botezand-o. In cadrul Sfantului Botez a slujit si Fericita Romana Diaconita, care i-a fost nasa. Diaconita a invatat-o despre viata crestineasca dar si tainele credintei.
Insa Pelaghia ravneste mai mult decat Sfantul Botez. Costienta de gravitatea pacatelor sale, mustrata de constiinta, a considerat ca trebuie sa se nevoiasca pana cand va muri cat mai aspru cu putinta.
La scurt timp dupa botez isi imparti toate averile pe care le-a castigat prin desfrau saracilor, plecand in mare taina la Ierusalim, purtand numele de monahul Pelaghie.
Aceasta se retrage intr-o pestera pe Muntele Maslinilor si se inchina in totalitate postind aspru, rugandu-se fara incetare si privegheri. Dupa ce a petrecut trei ani de zile in acea pestera lacov, diaconul Inaltpreasfintitului Nonnus, a gasit-o inca vie.
Insa cand revine a doua oara, la trei zile distanta, o gaseste moarta si ii ingroapa trupul cu mare cinste. Sfanta s-a savarsit catre Domnul in apropierea anului 461. In ciuda vietii desfranate pe care aceasta a dus-o, Dumnezeu a considerat vrednic sufletul acesteia cel curatit. Astfel, Dumnezeu o ia cu mare bucurie in Imparatia Cerurilor.